Procurorii DIICOT Pitești și ofițeri ai BCCO Pitești derulează, marți dimineață, 11 de percheziții domiciliare pe raza localităților Piteşti, Bascov şi Mioveni, într-o cauză vizând destructurarea a două grupări infracționale specializate în săvârșirea infracţiunilor de trafic de droguri de risc şi operaţiuni cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive, forma continuată.
Suspecţii vizați sunt persoane cunoscute cu activitate infracţională privind traficul de droguri şi produse susceptibile de a avea efecte psihoactive, de-a lungul timpului au livrat asemenea substanţe potenţialilor clienţi fie pentru consum propriu, fie pentru comercializare către alţi clienţi, precizează anchetatorii.
"În urma cercetărilor efectuate în cauză a rezultat faptul că, din ianuarie 2020 și până în prezent, membrii uneia dintre grupări, formată din 8 persoane, ar fi comercializat droguri de risc şi substanţe cu efect psihoactiv, pe raza municipiului Piteşti, în diverse licee și alte medii frecventate de tineri, dar și către alti traficanți, în vederea comercializării", detaliază procurorii DIICOT.
În al doilea dosar, anchetatorii au stabilit că unul dintre suspecți este chiar "angajat al Penitenciarului Mioveni, consumator de droguri şi etnobotanice, având ca distribuitor principal suspecţii mai sus menţionaţi". Potrivit procurorilor, acesta, "cu timpul s-a gândit să profite de funcţia pe care o deţine şi să introducă droguri şi/sau etnobotanice în Penitenciarul Colibaşi, pentru a le comercializa deţinuţilor sau colegilor de serviciu, obţinând astfel un beneficiu material din diferenţa preţului de vânzare şi cel de achiziţie, fiind cunoscut faptul că în majoritatea cazurilor, procurarea de droguri în cadrul penitenciarului se realizează la preţuri mult mai mari faţă de o tranzacţie similară de droguri în afara penitenciarului, suspectul precizând că el achiziţionează droguri cu preţul 50 lei/gram , dar le vinde cu suma de 100 lei/gram".
În urma percheziţiilor de marți au fost ridicate mai multe telefoane mobile și cartele SIM, două laptopuri, ustensile susceptibile a fi folosite la prelucrarea substanţelor cu efect psihoactiv, suma de aproximativ 11.000 de lei, 15 grame de substanță pulverulentă de culoare albă, susceptibilă a fi drog de mare risc, aproximativ 50 grame de substanțe susceptibile a fi canabinoizi sintetici și 200 grame de fragmente vegetale.
Suportul de specialitate a fost asigurat de către Direcția Operaţiuni Speciale, iar acțiunile au fost efectuate cu sprijinul Administrației Naționale a Penitenciarelor, al luptătorilor din cadrul Serviciului pentru Acţiuni Speciale și al jandarmilor din cadrul I.J.J. Argeș.
Pe întreg parcursul procesului penal, suspecţii şi inculpaţii beneficiază de drepturile şi garanţiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum şi de prezumţia de nevinovăţie.
Sursa foto: DIICOT