Alertă în Piteşti, duminică după-amiază, după ce valiză suspectă a fost descoperită între două maşini din parcarea unui bloc. APelul la 112 a fost făcut de un trezător care a observat bagajul abandonat.
Potrivit Mediafax, echipele de intervenţie au realizat un perimetru de siguranţă în care nu are acces nimeni, iar pirotehniştii, care sunt la faţa locului, urmează să stabilească dacă valiza va fi detonată acolo.
Un număr de 67 de persoane au fost evacuate din trei scări de bloc din zonă, iar cei care au refuzat să plece din casă au fost sfătuiţi să stea departe de geamuri.
La fața locului se află și un echipaj SMURD, pregătit să acorde primul ajutor, în cazul în care va fi nevoie.
UPDATE - Stiri-arges.ro anunță că a fost neutralizat coletul suspect. Conținutul acestuia nu era periculos.
Sursa foto: aregș-stiri.ro