137 de persoane care execută pedepse privative de libertate, din 12 penitenciare din țară, participă vineri, la a șasea ediție a Olimpiadei Deținuților. Unii au parte de o excursie prelungită, fiind cazați încă de ieri la Penitenciarul Mioveni. Alții ajung chiar vineri și tot astăzi vor pleca înapoi spre unitățile de detenție în care își execută pedepsele.
Probele concursului se vor derula la Liceul de Construcţii de Maşinii din Mioveni. Potrivit curierulzilei.ro, la acestea participă 11 deținuți de Craiova-Pelendava, 11 de la Mioveni, nouă de la Bacău, , 10 de la Timișoara, 10 de la Severin, nouă de la Tg. Jiu, 10 de la Ploiești, 15 de la Codlea, 16 de la Mărgineni, 11 de la Craiova, 12 de la Găești și 13 de la Jilava.
„Numit generic Olimpiada Deţinuţilor, evenimentul este organizat de Penitenciarul Mioveni în parteneriat cu Liceul Tehnologic Construcţii de Mașini din Mioveni, Direcţia Judeţeană pentru Tineret și Sport Argeș, Clubul Sportiv Dacia Mioveni, Clubul Sportiv Dacia 2012 Mioveni, Clubul de Darts Mioveni, Serviciul Umanitar pentru Penitenciare și Asociaţia Sfinţii Spiridon și Irina, Auchan, precum și cu alţi colaboratori și parteneri ai penitenciarului și va consta în competiţii sportive de fotbal, tenis de masă şi darts. Derularea unor astfel de manifestări urmărește exersarea de către deţinuţi a unor conduite care să faciliteze dezvoltarea personală şi reintegrarea socială, precum şi promovarea în comunitate a unei imagini pozitive a sistemului penitenciar“, a declarat inspectorul Laura Olteanu, purtător de cuvânt la Penitenciarul Mioveni, pentru curierulzilei.ro.
Sursa foto: jurnaluldearges.ro