VIDEO - Imagini șocante! Bărbat în genunchi, după externare, în fața Spitalului Județean Călărași. Ce spun medicii despre pacient

Image
Ne vedem și pe Facebook!
Image
Rămâi conectat, cu Google News!

O înregistrare apărută, luni, în mediul on-line, a stârnit revoltă pe rețelele de socializare. Un pacient este filmat târându-se, pur și simplu, în genunchi, în fața unui infirmier care are un scaun cu rotile și care, după câteva clipe, se întoarce și pleacă înapoi, în spital.

Șeful Unității de Primiri Urgențe a Spitalului Județean Călărași a anunțat că pacientul a fost adus de ambulanță și se afla sub influența băuturilor alcoolice. Acesta a fost diagnosticat cu intoxicație acută etanolică, stare de agitație psiho-motorie, halenă alcoolică. Medicul susține că pacientul și-a smuls branula prin care îi era administrat tratamentul și a vrut să plece din spital.

Șeful UPU susține că pacientul  ar fi început să reacționeze "neadecvat patologiei" când și-a dat seama că este filmat și recunoaște, totodată, că i s-a cerut persoanei care a făcut înregistrarea să nu mai filmeze incidentul.

"În legătură cu filmulețul apărut, în această după amiază, în mediul virtual vă anunțăm că a fost declanșată o anchetă la nivelul spitalului județean Călărași. În cazul în care concluziile anchetei vor duce către existența unui comportament defectuos al angajatului spitalului (ceea ce ar reieși din filmarea din spațiul virtual), vă asigurăm că nu vom tolera astfel de comportamente, iar sancțiunile vor fi drastice.  Încurajăm călărășenii să sesizeze și alte situații de acest gen, pentru că nu vrem să lăsăm ca imaginea instituției să fie afectată de cazuri punctuale", a transmis, inițial, conducerea Consiliul Județean Călărași.

Ulterior, reprezentanții instituției au venit cu noi precizări, în tonul celor efectuate și de medicii implicați în tratarea pacientului în cauză.

"Reprezentanții Unității de Primiri Urgențe din cadrul Spitalului Județean, dr. Carmen Sterea si dr. Viorica Gheorghita, ne-au declarat că persoana filmată în fața unității spitalicești era sub influența băuturilor alcoolice, nu a dorit să coopereze cu personalul medical, și-a smuls branula și a adresat injurii la adresa medicilor. Persoana din filmuleț este din judetul Ialomita și nu suferă de vreo boală care să-i afecteze funcțiile locomotorii", au mai menționat reprezentanții CJ Călărași.

 

Image