12 persoane reținute în cazul directorului de școală bănuit că ar fi falsificat zeci de foi matricole, din 2012 până în prezent

12 persoane reținute în cazul directorului de școală bănuit că ar fi falsificat zeci de foi matricole, din 2012 până în prezent
Image
Ne vedem și pe Facebook!
Image
Rămâi conectat, cu Google News!

IJP Dâmbovița a anunțat, miercuri, că 12 persoane au fost reținute, pentru 24 de ore, în urma perchezițiilor derulate în cadrul unui dosar penal întocmit sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de fals material în înscrisuri oficiale, fals intelectual și uz de fals, fapte prevăzute de Codul Penal, față de 12 persoane a fost dispusă măsura reținerii, pe bază de ordonanță, pentru 24 de ore.

Cei 12 vor fi prezentați, astăzi, Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgoviște pentru dispunerea unor măsuri preventive.

Față de alte 5 persoane, anchetatorii au dispus deja cercetarea sub control judiciar, pentru 60 de zile.

Polițiștii continuă cercetările, sub coordonarea procurorului de caz, pentru probarea întregii activități infracționale și dispunerea măsurilor legale în consecință.

 

Image