Autoritățile din Târgoviște s-au pregătit pentru iarnă. Deszăpezirea va fi realizată cu utilajele Direcției locale de Salubritate.
Potrivit conducerii Primăriei Târgoviște, municipiul dispune, în această iarnă, de aproximativ 60 de utilaje proprii ale Direcției de Salubritate, peste 250 de oameni, stocuri de nisip, sare, clorură de calciu si carburant, cărora li se adaugă și cei aproximativ 50 de voluntari mobilizați prin Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență, precum și utilajul pentru topit zăpada, intrat acum trei ani în dotarea Primăriei Târgoviște. Totodată, toți beneficiarii de ajutor social vor fi angrenați în activitatea de deszăpezire.
“Suntem pregătiți pentru a face față provocărilor pe acest subiect. Direcția de Salubritate a Primăriei Târgoviște este operator licențiat ANRSC în ceea ce privește activitatea de curățare de zăpadă a căilor publice, astfel încât nu se pune problema unor eventuale dificultăți în ceea ce privește contractarea, din surse externe, a unui operator specializat”, a dat asigurări primarul Cristian Stan.
Urmăreşte pagina de Facebook „Telegrama” pentru ştiri şi analize de ultimă oră!