Adepţii Qanon din România s-au întrunit zilele trecute în zona Padina Peştera

Adepţii Qanon din România s-au întrunit zilele trecute în zona Padina Peştera
Image
Ne vedem și pe Facebook!
Image
Rămâi conectat, cu Google News!

Foarte cunoscută peste Ocean, organizaţia Qanon are adepţi şi în România. Aproximativ 200 de membri, dintr-un total de probabil peste 2.000, s-au reunit, de vineri până duminică, în zona Padina Peştera din judeţul Dâmboviţa.

Organizaţia funcţionează în România de peste un an, cu structuri teritoriale, însă reprezentanţii ei au comunicat de regulă doar prin mijloace electronice, aceasta fiind, pentru mulţi, prima ocazie să se vadă faţă în faţă. "Ne-am adunat aproximativ 200 de patrioţi, începând de vineri seară şi sâmbătă dimineaţă, am avut ocazia să stăm la discuţii, apoi am plecat în drumeţii pe munte, în grupuri mici. Oamenii s-au bucurat şi de natură şi de faptul că am avut ocazia să fim împreună. Au venit români din toate colţurile ţării. Cred că a fost o acţiune reuşită, mai ales dacă ne gândim că, de-a lungul timpului, au fost politicieni care au îndemnat oamenii să iasă în stradă şi n-au reuşit să strângă mai mult de 100 de persoane", a povestit Cornel Sabou, liderul mişcării Qanon în România.

{cwgallery}

Organizaţia Qanon îşi are bazele în Statele Unite ale Americii, remarcându-se pentru sprijinul acordat fostului preşedinte republican Donald Trump şi stârnind foarte multe controverse după asaltul asupra clădirii Congresului, soldat cu mai multe arestări. Prin mesajul patriotic, această mişcare a căpătat adepţi şi în alte ţări. În România, membrii grupului s-au remarcat prin mesajele tranşante anti-guvernare, pe fondul pandemiei.

Image