Poliția din Dâmbovița a demarat o anchetă după ce un băiețel de numai o lună s-a stins din viață, la Spitalul Județean din Târgoviște. Autoritățile au fost sesizate de tatăl copilului și au început cercetările în acest caz.
Din cercetările de până acum a reieșit că micuțul, născut în decembrie, venise pe lume înainte de termen, iar de la naștere se afla internat în unitatea medicală.
Polițiștii fac cercetări pentru a stabili împrejurările exacte în care a survenit decesul copilului.