Au început lucrările pentru demolarea și reconstruirea stadionului din Târgoviște

Image
Ne vedem și pe Facebook!
Image
Rămâi conectat, cu Google News!

La mijlocul săptămânii oficiale s-a dat oficial startul pe șantierului stadionului din Târgoviște, care va fi beneficia de lucrări de amplorare, a coror valoare se ridică la aproximativ 7,5 milioane de lei.

"Fără să ne ferim de cuvinte mari, cred că astăzi este un moment istoric pentru fotbalul din municipiul Târgoviște, din județul Dâmbovița.

Pentru prima dată în istorie, stadionul municipal «Eugen Popescu» va intra într-un proiect de demolare/reconstrucție/reabilitare care va transforma în totalitate infrastructura anterioară. Practic, vom avea un stadion nou la Târgoviște!

Stadionul va fi echipat cu instalaţie de nocturnă, tribuna I (care va fi construită pe locaţia fostei tribune a II-a) va fi complet acoperită, va fi reabilitata integral actuala tribună I, în general fiind îndeplinite toate condiţiile pentru disputarea meciurilor de prima ligă.

Încă ceva, pentru a da și un răspuns celor care au încercat (din fericire, au eșuat lamentabil) să se cațere pe acest subiect din lăcomie politică: e ușor să faci gălăgie, e ușor să stai la terase și să dai declarații și să spui că așa faci administrație. Mai greu e să vii cu soluții, să stai la masă și să-ți pui mintea la contribuție, să construiești ceva. Gargara e la îndemâna oricui, munca nu e pentru toți.

Repet, momentul de astăzi va rămâne unul de referință în cartea de istorie a fotbalului târgoviștean: 10 iulie 2019" a declarat primarul municipiului Târgoviște, Daniel Cristian Stan, la începerea lucrărilor.

În primăvara acestui an, Consiliul Local Târgoviște a aprobat contractarea unui credit de 65 de milioane de lei, pentru finanțarea mai multor obiective, unul dintre ele fiind stadionul, în dreptul căruia era prevăzută o sumă de 7,5 milioane de lei.

Lucrările demarate săptămâna trecută ar trebui finalizate în termen de 10 luni.

În aceste condiții, la finalul lunii iunie, conducerea Chindiei Târgoviște, echipă nou promovată în Liga I, a decis ca formația să joace meciurile de la acest nivel competițional la Ploiești, pe arena "Ilie Oană".

"Am găsit cel mai bun cadru, până la urmă, la Ploiești. Sezonul trecut am fost rivali pentru promovare, dar nu a contat acest lucru. Ne bucurăm că putem juca pe un astfel de stadion în prima ligă și așteptăm, la finalul sezonului următor, și Petrolul, alături de noi, la cel mai înalt nivel din fotbalul românesc", a declarat Marcel Ghergu, președintele Chindia Târgoviște.

Primul joc al Chindiei, în calitate de gazdă, pe "Ilie Oană", va avea loc în etapa de la finalul acestei săptămâni, împotriva FC Viitorul Constanța, echipa care, pe 6 iulie, tot pe arena din Ploiești, câștiga, în premieră, Suprecupa României.

 

Image