Polițiștii din Dâmbovița au lansat o campanie de avertizare a populației, având în vedere începerea vacanței și a sezonului de concedii. Cum pescuitul și scăldatul sunt deseori variante pentru petrecerea timpului liber, în lunile de vară, polițiștii au întocmit un set de recomandări menite să prevină incidentele în timpul activităţilor de sezon.
"Atenție în locurile unde mergeți la pescuit sau la scăldat! Fiți prudenți și nu vă puneți viața în pericol!
Pentru a evita pericolele de orice natură, polițiștii le recomandă cetățenilor ca pescuitul, înotul sau alte activități recreative să se desfășoare numai în locuri special amenajate.
Nu consumați băuturi alcoolice! Nu vă aventurați să plecați cu barca la pescuit sau să înotați dacă sunteți obosiți sau aveți afecțiuni medicale.
Pescuiţi cu grijă în zona malurilor abrupte! Atenție la pietrele ude sau pline cu muşchi de apă! Nu săriţi de pe mal în barcă cu picioarele umede pentru a nu aluneca.
Nu aruncaţi în iarbă cârligele pentru că vă puteţi răni prin înţepături şi tăieturi sau vă puteți împiedica.
Nu montaţi corturile aproape de drumurile publice sau în curbe, în locurile unde pot cădea copaci, stânci ori unde puteţi fi surprinşi de alunecări de teren, în urma unei ploi torenţiale.
Înotați numai în locuri special amenajate întrucât într-un bazin necontrolat puteţi nimeri în gropi adânci, iar albia poate fi nămoloasă, cu plante și pietre. De asemenea, există riscul ca în râu să fiți surprins de curenţii de apă, cu vârtejuri, situaţii ce pot provoca traume, accidente sau chiar moartea.
În cazul în care nu știţi să înotaţi, nu intraţi singur în apă.
Evitați scăldatul după lăsarea întunericului.
Nu vă apropiați de mijloacele plutitoare, nu vă urcaţi pe geamanduri sau pe alte obiecte de protecţie.
Nu folosiţi pentru scăldat saltele cu aer, anvelope din cauciuc ori scânduri.
Nu plonjaţi de pe debarcadere, poduri şi alte construcţii, nu practicaţi jocuri cu elemente de plonjare și, în nici un caz, nu lansaţi semnale false de alarmă" sunt recomandările polițiștilor dâmbovițeni.