Blocurile ANL neterminate, din zona Sagricom - Târgoviște, în atenția Guvernului

Blocurile ANL neterminate, din zona Sagricom - Târgoviște, în atenția Guvernului
Image
Ne vedem și pe Facebook!
Image
Rămâi conectat, cu Google News!

Guvernul va supune adoptării, în ședința de joi, un proiect de hotărâre care  se referă la  reaprobarea indicatorilor tehnico-economici ai obiectivului de investiţii „Locuințe pentru tineri, destinate închirierii, județul Dâmbovița, municipiul Târgoviște, Zona Sagricom, str. Silviu Stănculescu, etapa II”, realizat prin Agenția Națională pentru Locuințe.

Investiția ar urma să fie finanțată prin bugetul Ministerului Dezvoltării, din bugetul local municipiului Târgoviște, precum şi din alte surse de finanţare.

”Agenția Națională a Locuinței este o instituție subordonată Ministerului Dezvoltării. Băieții ăia nu reușesc să facă licitația. Noi am predat amplasamentele, în afara celor 140 și de unități locative care sunt ridicate acum (n.r. 146 de unități locative), acoperite și care mai au nevoie de lucrări de amenajări interioare și de închideri în principal, mai avem încă două proiecte în zona respectivă. Dar nu pot să vă spun, repet, care va fi orizontul de timp în care se vor concretiza aceste investiții deosebite și care ar dezvolta și acel cartier, cartierul Tineretului Sagricom”, declara la începutul acestuia an Cristian Stan, primarul municipiului Târgoviște, pentru dbrealitynews.ro.

Proiectul vizează, de fapt, finalizarea unor blocuri la care șantierul a fost blocat în anul 2009, când constructorul a intrat în insolvență. De câțiva ani, proiectul revine periodic în actualitate, fără însă ca lucrările să înceapă efectiv.

Sursa foto: dbrealitynews.ro

 

Image