Imagini cu o bătaie care a avut loc marți după-amiază, într-un liceu din municipiul Târgoviște, au ajuns pe rețelele de socializare. Înregistrarea a intrat și în atenția polițiștilor, care a deschis penal. Presupușii agresori sunt trei adolescenți, colegi de clasă cu victima în vârstă de 15 ani.
IJP Dâmbovița a anunțat că, în după-amiaza zilei de 17 octombrie, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Târgoviște, ca urmare a unor imagini video transmise pe o rețea de socializare, s-au sesizat din oficiu și au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de lovire sau alte violențe.
Trei bărbați au fost reținuți după cu scandal cu bâte iscat în weekend, la Mizil. La bătaie a sărit și o tânără de 29 de ani
"În urma verificărilor efectuate, polițiștii au identificat persoana vătămată, respectiv un minor de 15 ani, care, pe fondul unor discuții în contradictoriu, ar fi fost agresat verbal și fizic de trei colegi de clasă, minori, de 14 și 15 ani.
Evenimentul s-ar fi produs într-un liceu din municipiul Târgoviște.
Polițiștii continuă verificările pentru lămurirea tuturor împrejurărilor conflictului și dispunerea măsurilor procedurale prevăzute de lege", menționează IJP Dâmbovița.