Cele mai noi investiții din Târgoviște vor fi inaugurate zilele viitoare

investitii primaria targoviste 2021
Image
Ne vedem și pe Facebook!
Image
Rămâi conectat, cu Google News!

Primarul din Târgoviște, Cristian Stan, a anunțat că în prima parte a lunii septembrie vor fi inaugurate cele mai noi investiții din localitate. Este vorba despre trei obiective reabilitate, care vor fi redeschise, dar și despre punerea în funcțiune a noului sistem de monitorizare video.

Planul autorităților este ca evenimentele să fie incluse în programul pregătit de Zilele Cetății, festival care a început pe 4 septembrie și se va încheia pe 8, data la care au fost deja anunțate unele dintre inaugurări.

Pe 8 septembrie, după cum a anunțat recent edilul municipiului, Parcul Mitropoliei va fi redeschis, la aproximativ un an și jumătate de la demararea efectivă a lucrărilor de reabilitare și modernizare a zonei. Proiectul, în valoare de 5,3 milioane de lei, finanțat de la bugetul local, a presupus reabilitarea aleilor, schimbarea mobilierului urban, a ceea ce înseamnă fântâni, restaurarea ruinelor și punerea acestora în valoare, montarea rulourilor de gazon, plantarea a aproximativ 400 de arbori și amenajarea unor zone de joacă și relaxare.

Autoritățile sperau ca lucrările să fie finalizate încă din primăvara acestui an, însă ele au fost întârziate, după cum explica la un moment dat primarul Cristian Stan, „pe fondul unor dificultăți bugetare, dar și a birocrației excesive de la nivelul Ministerului Culturii”.

Lărgire la patru benzi

O altă lucrare de amploare, finalizată în această perioadă, este cea care vizează strada Neagoe Basarab. Lărgirea la patru benzi a arterei de circulație, unde au fost amenajate inclusiv piste de biciclete, dar și noi locuri de parcare, a însemat o investiție de 1,6 milioane de lei ale cărei principale obiective au fost transformarea zonei în una de promenadă și facilitarea accesului către mall-ul inaugurat în municipiu acum un an.

Lucrările au fost derulate și în perspectiva realizării unui viitor cartier ANL pe Aleea Trandafirilor, astfel că actuala investiție permite deschiderea zonei unde vor apărea, în viitorul apropiat, noi locuințe.

{cwgallery}

„Un întreg cartier intră într-o nouă etapă de dezvoltare! Terasamentul fostei căi ferate uzinale a UPET, paralel cu strada Neagoe Basarab, este transformat în pistă de biciclete, cu iluminat public modern și încadrată de arbori ornamentali. În cadrul aceluiași proiect, se va asigura un acces facil către mall, dinspre bulevardul I.C. Brătianu, prin lărgirea străzii Neagoe Basarab la patru benzi, și se va crea o arteră de legătură între Aleea Trandafirilor si cartierul CFR, care se va intersecta cu strada Neagoe Basarab, foarte utilă din perspectiva preluării traficului din Alee, cu posibilitate de acces pe bulevardul Regele Ferdinand și apoi direct pe centura orașului. Proiectul vizează și realizarea în zonă a cel puțin 30 de locuri de parcare. Lucrările vor fi finalizate în luna septembrie. În imediata vecinătate, pe terenul fostei UM Gară, va începe și construcția unor locuințe ANL, cu întreaga infrastructură aferentă (parcări, iluminat public, trotuare), astfel încât acest cartier, mult timp limitat ca și posibilități de extindere, va intra într-o nouă etapă de dezvoltare. Dacă investițiilor anterioare le adăugăm și faptul că, în baza unui schimb de terenuri cu SC UPET SA, Primăria Târgoviște va realiza o stradă nouă de legătură între Bulevardul Independenței și Bulevardul I.C. Brătianu, prin actuala incintă a UPET, dar și o parcare generoasă, putem spune că întreaga zonă va fi de nerecunoscut”,  subliniat primarul Cristian Stan.

Un obiectiv emblematic, readus la viață

Cinematograful „Independența” este un alt obiectiv la care autoritățile sperau ca lucrările să fie finalizate în primele luni ale anului, dar n-a fost să fie. Proiectul, în valoare de aproximativ două milioane de euro (cu un buget de 8.124.116,06 de lei conform cifrelor anunțate de CNI) este derulat prin Compania Națională de Investiții.

Lucrările au început în toamna lui 2019 și au urmărit transformarea cinematografului într-o sală multifuncțională în care să fie găzduite proiecții, dar și evenimente artistice și culturale.

Cinematograful a fost construit în anii '70 și a fost cea mai mare sală de proiecţie filme din Târgovişte. Odinioară una dintre clădirile emblematice ale orașului, cinematograful a fost închis în toamna lui 2009 și, de atunci, imobilul s-a degradat într-un ritm accelerat, transformându-se într-o ruină.

„În contextul în care, cu ocazia Zilelor Cetății din acest an, investiția de la cinematograf va fi finalizată, pentru prima dată în ultimii 30 de ani întreaga zonă face obiectul unui amplu proces de reabilitare. Vor fi oferite locuitorilor din zonă, dar și publicului cinematografului, peste 100 de locuri suplimentare de parcare, rezultate, pe de-o parte, din amenajarea zonei din jurul cinematografului care până acum a fost împrejmuită ca și organizare de șantier, dar și, pe de altă parte, pe fondul lărgirii și reabilitării suprafeței carosabile aferente arterei de legătură dintre Bulevardul Libertății și Bulevardul Mircea cel Bătrân. Totodată, o parte din parcarea care anterior deservea exclusiv instituțiile administrative din zonă va deveni parcare deschisă”, a anunțat primarul Cristian Stan, în cursul săptămânii trecute.

Sistem de supraveghere cu 180 de camera video

La începutul lunii septembrie, înainte de reluarea cursurilor în unitățile de învățământ, va fi pus în funcțiune și noul sistem de monitorizare video a municipiului, format din 180 de camere video, cele mai multe nou achiziționate pentru modernizarea și extinderea sistemului existent. „Prin implementarea acestui proiect, mare parte din spațiul public din municipiul Târgoviște va beneficia de monitorizare video prin intermediul a 147 de camere, care se adaugă celor 33 de camere existente în acest moment.  Unitățile de învățământ, parcurile, locurile de joacă, parcările publice si alte zone aglomerate vor beneficia de supraveghere video permanentă. Sistemul va permite și stocarea datelor și va fi utilizabil inclusiv pe timp de noapte. Proiectul are aplicații importante în ceea ce privește prevenirea infracționalității (siguranța persoanei, protecția bunurilor împotriva furturilor, distrugerilor sau a actelor de vandalism), circulația pe drumurile publice, disciplina în construcții, protecția mediului etc.”, detalia Cristian Stan, în luna iulie.

Image