Femeia avea emis pe numele ei un mandat european de arestare, iar bărbatul a fost dus la penitenciar în baza unui mandat de executare, ambii pentru furt calificat.
La data de 13 ianuarie, polițiștii din cadrul Serviciului de Investigații Criminale au pus în aplicare un mandat european de arestare emis de autoritățile judiciare din Germania, pe numele unei femei, de 30 de ani, din Costești Vale, pentru comiterea infracțiunilor de furt și furt calificat. Persoana în cauză a fost prezentată Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești, față de aceasta fiind dispusă măsura controlului judiciar pentru 30 de zile.
Doi șoferi au fost înregistrați conducând cu aproape 200 km/oră, marți dimineață, pe DN1
Tot în 13 ianuarie, polițiștii din cadrul Secției nr. 13 Poliție Rurală Titu au pus în executare un mandat de executare a unei pedepse privative de libertate, emis de Judecătoria Buftea pe numele unui bărbat de 21 de ani, din comuna Poiana.
Acesta a fost condamnat la o pedeapsă de un an și 4 luni de închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat. Bărbatul a fost depus la Penitenciarul de Maximă Siguranța Mărgineni, în vederea executării pedepsei, informează IPJ Dâmboviţa.