Dâmbovița așteaptă 5,3 milioane de lei de la Guvern, pentru localitățile afectate de inundații și alunecări de teren

Image
Ne vedem și pe Facebook!
Image
Rămâi conectat, cu Google News!

Fenomenele meteo extreme din ultimele săptămâni a afectat și mai multe localități din Dâmbovița. Autoritățile județene au înaintat la București mai multe proiecte privind alocarea de sume din Fondul de intervenție aflat la dispoziția Guvernului, pentru înlăturarea efectelor inundațiilor și ale alunecărilor de teren.

După reuniunea Comitetului Pentru Situații de Urgență, Consiliul Județean Dâmbovița și Prefectura Dâmbovița au înaintat viceprim-ministrului Vasile-Daniel Suciu o solicitare de a adopta patru proiecte de hotărâre, privind alocarea a 5.300.000 lei din Fondul de intervenție aflat la dispoziția Guvernului, prevăzut în bugetul de stat pe anul 2019, pentru comunele Valea Lungă, Vulcana-Băi, Ocnița și Iedera.

Pentru comuna Iedera, suma solicitată este de 1.900.000 lei și vizează realizarea, în regim de urgenţă, a lucrărilor necesare pentru refacerea și punerea în siguranță a drumului comunal DC 115B Iedera de Jos – Colibași. Investiţia este justificată de activarea unei eroziuni pe malul stâng al pârâului Ruda, care a afectat partea carosabilă a DC 115B pe o lungime de aproximativ 300 m, a informat CJ Dmbovița, menționând că, în prezent, circulația pe drumul comunal este închisă.

Pentru comuna Ocnița s-a solicitat suma de 300.000 lei în vederea refacerii străzilor pietruite afectate de precipitațiile din perioada mai - iunie 2019. Investiţia este justificată de faptul că accesul în zona afectată se desfășoară cu dificultate, întrucât, din cauza îndepărtării materialului pietros, s-au produs făgașe pe partea carosabilă ce nu permit desfășurarea în condiții de siguranță a circulației rutiere.

Pentru localitatea Valea Lungă suma solicitată este de 2.400.000 lei, de asemenea în vederea realizării în regim de urgenţă a lucrărilor necesare pentru refacerea străzilor și ulițelor pietruite afectate de precipitațiile din ultima perioadă. Accesul în zona afectată se desfășoară cu dificultate din cauza debitelor crescute pe cursul local de apă Valea lui Nat, fapt ce a condus la reactivarea eroziunii de mal drept și la distrugerea străzii „Ulița 11”.

De 700.000 de lei ar fi nevoie la Vulcana-Băi, entru refacerea podurilor afectate de precipitațiile abundente, cu atât mai mult cu cât în zonă accesul se desfășoară cu dificultate, din cauza debitelor crescute pe râul Vulcana, care au afectat și podurile din beton armat din punctele „Moară” și „Noroaia”.

 

 

Image