Doi adulți și doi copii răniți în urma unui accident grav produs la Șelaru// UPDATE. Una dintre victime a murit, miercuri dimineață

accident copii răniți
Sursa foto: ISU Dâmbovița
Image
Ne vedem și pe Facebook!
Image
Rămâi conectat, cu Google News!

O mașină cu patru persoane, inclusiv doi copii, s-a răsturnat pe câmp, la Șelaru, în județul Dâmbovița. Toate cele patru persoane au fost rănite în accident, fiind transportate la spital pentru îngrijiri medicale.

******************************************************

UPDATE

Bărbatul de 37 de ani rănit în accidentul de marți seară, de la Șelaru, a murit, a anunțat IJP Dâmbovița în cursul zilei de miercuri.

******************************************************

Evenimentul s-a produs în jurul orei 21.00. ISU a intervenit la locul accidentului cu o autospecială de stingere cu modul de descarcerare și o ambulanță SMURD, Detașamentul de Pompieri Găești intervine cu o ambulanță SMURD, Detașamentul de Pompieri Târgoviște intervine cu o autospecială de descarcerare, iar Serviciul de Ambulanță Județean Dâmbovița cu un echipaj.

„La fața locului a fost identificat un autoturism răsturnat, rezultând patru victime, dintre care una încarcerată. Persoana încarcerată, de sex feminin, 37 de ani, a fost extrasă din autoturism, conștientă, și este transportată la spital. Totodată, un bărbat de 37 de ani și doi minori au fost transportați la spital”, au anunțat reprezentanții ISU Dâmbovița.

După primele cercetări la fața locului, polițiștii au constatat că „o șoferiță de 37 de ani, în timp ce ar fi condus un autoturism, ar fi părăsit partea carosabilă și s-ar fi răsturnat pe câmp. În urma evenimentului, șoferița, un bărbat de 37 de ani și doi minori de 8 și 11 ani au fost răniți”.  

 

Image