Doi bărbați în vârstă de 36, respectiv 62 de ani, au fost reținuți pentru 24 de ore, vineri, de polițiști din cadrul Poliției Titu și ai Secției nr. 13 Poliţie Rurală Titu. Cei doi, din localitatea dâmbovițeană Poiana, sunt bănuiți de comiterea de infracțiuni contra libertății religioase şi respectului datorat persoanelor decedate.
Mai precis, aceștia sunt supectați că, în perioada august - decembrie, ar fi comis nouă fapte de profanare de morminte.
Cel mai recent caz a fost înregistrat la Poiana chiar în perioada sărbătorilor. Pe 30 decembrie, oamenii legii au fost sesizați că au fost desfăcute capacaele a șapte morminte din cimitirul din localitate. În mod ciudat, din interior nu fuseseră sustrase obiecte de valoare.
Citiți și: Mai multe morminte au fost profanate, într-o localitate din Dâmbovița
Bărbații reținuți vor fi prezentați Parchetului de pe lângă Judecătoria Răcari cu propunerea măsurii controlului judiciar.