Dosar penal, în Dâmbovița, după ce o copilă de 13 ani cu dizabilități, internată la un centru de asistență, a adus pe lume un copil

Image
Ne vedem și pe Facebook!
Image
Rămâi conectat, cu Google News!

Poliția Dâmbovița a anunțat, vineri, că minora de 13 ani a adus pe lume un copil pe 5 februarie. Cazul este în atenția anchetatorilor, însă, de la jumătatea lunii trecute. "La data de 16 ianuarie a.c., poliţiştii din cadrul Poliţiei Municipiului Târgoviște au fost sesizaţi de către reprezentanţii Direcţiei de Asistenţă Socială Târgovişte cu privire la faptul că o minoră, în vârstă de 13 ani,  instituţionalizata la un centru de asistenta şi îngrijire din municipiu, este însărcinată în 28/29 de săptămâni. În cauză, poliţiştii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de act sexual cu un minor. În prezent se efectuează cercetări, sub coordonarea unui procuror de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgovişte", a informat purtătorul de cuvânt al IJP Dâmbovița.

Autoritățile nu au precizat dacă, în acest moment, au vreun suspect, dar surse apropiate anchetei spun că tatăl vitreg al copilei ar fi bănuit că ar fi lăsat-o însărcinată.

Image