Dosare penale pentru trei dâmbovițeni certați cu legea

Dosare penale
Image
Ne vedem și pe Facebook!
Image
Rămâi conectat, cu Google News!

Miercuri, 5 martie a.c., în jurul orei 18:00, polițiștii rutieri dâmbovițeni au oprit pentru control pe strada Căpitan Pantea Ion, în Moreni, un autoturism condus de un bărbat de 32 de ani, din comuna Iedera.

În urma verificărilor, polițiștii au constatat faptul că autoturismul nu ar fi fost înmatriculat în circulație, numerele de înmatriculare provizorii fiind expirate din luna februarie a.c..

În cauză, polițiștii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de punerea în circulație sau conducerea unui vehicul neînmatriculat.

În cursul aceleiași zile, polițiștii din Găești au depistat pe DN 7, un bărbat de 47 de ani, din municipiul Târgoviște, în timp ce ar fi condus un autoturism, deși ar fi avut dreptul de a conduce anulat.

În plus, polițiștii Serviciului Rutier au surprins pe strada Petru Cercel, în Târgoviște, un tânăr, de 23 de ani, din Găești, în timp ce ar fi condus un autoturism, având exercitarea dreptului de a conduce suspendată.

În ambele situații, în cauză, polițiștii au întocmit dosare penale sub aspectul comiterii infracțiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere.

 Foto ilustrativ, trans.info/ro

Image