Prefectura Dâmbovița a anunțat că în rândul candidaților programați să susțină, miercuri, proba teoretică a examenului pentru obținerea permisului auto polițiștii au depistat o femeie care încerca să trișeze.
“În data de 17 martie a.c, polițiștii din cadrul Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor au constatat că, în timpul examenului pentru obținerea permisului de conducere-proba teoretică, un candidat (femeie) nu a respectat interdicția referitoare la folosirea echipamentelor tehnice de comunicare în timpul examenului, în sensul că deținea asupra sa telefonul mobil, ascuns, iar altă persoană aflată în apropiere îi furniza răspunsurile corecte la întrebările din testul de examen. Ulterior constatării acestui fapt, a fost întreruptă legătura telefonică dintre cele două persoane, candidata fiind declarată «RESPINS» la proba teoretică”, a transmis Prefectura Dâmbovița.
Conducerea Direcției Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor, Inspectoratului de Poliție Județean Dâmbovița și Serviciul Județean Anticorupție Dâmbovița au fost înștiințate cu privire la incident, iar în cauză autoritățile vor sesiza parchetul competent, pentru continuarea cercetărilor.
Foto cu caracter ilustrativ (sursa: ziardevaslui.ro)