Polițiștii din Târgoviște au reținut, marți, pentru 24 de ore, un bărbat de 30 de ani, din Șotânga. Acum două seri, acesta ar fi fugit de la locul accidentului pe care l-a fi provocat. Mai mult, șoferul condusese sub influența alcoolului.
“Din cercetări a reieșit că, în seara zilei de 10 mai a.c., bănuitul în timp ce se deplasa la volanul unui autoturism, pe drumul județean 712, pe raza localității Șotânga, la intersecția cu strada Făgețel, a intrat în coliziune cu un autoturism condus de un bărbat de 21 de ani, din Vulcana Pandele. În urma impactului, autoturismul condus de bărbatul de 21 de ani, a fost proiectat în afara părții carosabile, unde a acroșat un pieton în vârstă de 16 ani. Victima a fost transportată la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale. După producerea evenimentului rutier, bărbatul de 30 de ani a părăsit locul accidentului fără încuviințarea poliției. La scurt timp, polițiștii au identificat conducătorul auto și l-au testat cu aparatul etilotest, cel în cauză prezentând o alcoolemie cu o valoare de peste 0,80 mg/l alcool pur în aerul expirat.
În cauză, cercetările continuă cercetările sub supravegherea și coordonarea unui procuror de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgoviște, pentru săvârșirea vătămare corporală din culpă, conducerea unui vehicul sub influența alcoolului și părăsirea locului accidentului.
Pe parcursul acestei zile, bărbatul de 30 de ani va fi prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgoviște, pentru dispunerea unei măsuri preventive.
Foto cu caracter ilustrativ (botosaninews.ro)