EVALUAREA NAȚIONALĂ 2024. Nota la Limba și literatura română a unui candidat de la Școala „Matei Basarab” din Târgoviște a fost majorată, la recorectare, cu nu mai puțin de 4 puncte!
Inițial, copilul fusese notat cu 5,30, dar a depus contestație și a primit ca notă finală 9,30. La Matematică, elevul a luat 9,50, așa că va participa la admiterea la liceu cu media 9,40.
Aproape 10.000 de note de la Evaluarea Națională au fost micșorate în urma contestațiilor
„În cazul a 5 lucrări (patru la limba română și una la matematică) au fost identificate erori umane la încărcarea acestora, iar în etapa de contestații lucrările au fost reîncărcate și evaluate. Acestea sunt situațiile în care diferența între nota inițială și nota obținută la contestații este mai mare de 2 puncte. Menționăm că aceste diferențe nu sunt cauzate de erori în procesul de evaluare.Cele cinci rezultate nu sunt incluse în graficele ce conțin detalierea diferențelor dintre evaluarea inițială și evaluarea în urma contestațiilor”, a anunțat Ministerul Educației, la afișarea rezultatelor finale.