Fabrica IVECO de la Petrești, inaugurată la mai puțin de un an de la începerea șantierului

Fabrica IVECO de la Petrești, inaugurată la mai puțin de un an de la începerea șantierului
Image
Ne vedem și pe Facebook!
Image
Rămâi conectat, cu Google News!

Vineri și-a deschis porțile fabrica IVECO, din Petrești, a cărei construcție a început la sfârșitul lunii august 2020.

Obiectivul reprezintă o investiție importantă pentru industria de apărare din România, fabrica specializată în asamblarea de camioane militare pentru misiuni dificile urmând a realiza peste 2.900 de camioane, de 16 tipuri, cu cabine blindate și neblindate, dotate cu echipamente de asigurare a unei bune mobilități tactice și logistice, în concordanță cu standardele Ministerului Apărării Naționale (MApN). De asemenea, camioanele vor beneficia de toate operațiunile industriale aferente, inclusiv testarea ITP.

Această unitate de producție are o suprafață de 9.000 mp și este dotată cu: 3 linii de producție cu 25 de zone de lucru, o linie completă de tinichigerie și vopsitorie cu 9 zone de lucru, o linie de finisare cu 7 zone de lucru, precum și spații logistice sau de testare. Aflată la jumătatea distanței dintre București și Pitești, noua capacitate de producție din comuna dâmbovițeană Petrești va oferi locuri de muncă specializate în industria de apărare, au transmis reprezentanții CJ Dâmbovița.

„Obiectivul IVECO reprezintă, în primul rând, o recunoaștere a potențialului economic pe care județul Dâmbovița îl are, din toate punctele vedere, fie că vorbim de personal specializat, fie că vorbim de infrastructura necesară dezvoltării unei afaceri, indiferent de specificul acesteia. La fel de îmbucurătoare este și capacitatea tuturor de a participa la un efort comun în interesul comunităților noastre. Cred că aici vorbesc în  numele tuturor reprezentanților autorităților locale dâmbovițene: îi asigurăm pe partenerii noștri de la Iveco Defence Vehicles, dar și pe viitorii investitori, de toată disponibilitatea și susținerea noastră. Pentru a întări cele spuse mai devreme, țin să vă anunț că, la nivelul Consiliului Județean Dâmbovița, am emis deja o hotărâre care prevede asocierea instituției pe care o reprezint cu primăria Petrești, astfel încât, în cel mai scurt timp, să putem realiza în comun un drum de centură al comunei, în lungime de 4 km. Cu siguranță, această bretea ocolitoare va ajuta foarte mult Iveco Defence Vehicles. La final, doresc să-i felicit pe toți cei care au pus umărul la realizarea acestui important pol de dezvoltare a zonei și a județului și să le urez spor la treabă!”, a declarat președintele CJ Dâmbovița, Claudiu Ștefan.

IVECO Defence Vehicles este parte a CNH Industrial N.V., iar prin acest angajament grupul urmărește să devină unul dintre producătorii de referință pentru forțele armate române.

În vara anului trecut, cu prilejul deschiderii șantierului, premierul de atunci, Ludovic Orban, declara că investiția de la Petrești se ridică la 50 de milioane de euro și va crea, în primă fază, 200 de locuri de muncă directe, iar în plus “această capacitate de producție, precum şi contractele cu furnizori autohtoni vor genera dinamică economică, locuri de muncă suplimentare şi dezvoltarea întregii zone”

 

 

Image