Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Moreni au reținut, ieri, pentru 24 de ore o femeie de 71 de ani, din localitatea Iedera, bănuită de comiterea infracțiunii de violență domestică, a anunțat luni IJP Dâmbovița.
"Din cercetările efectuate, polițiștii au stabilit că în cursul aceleiași zile, aceasta și-ar fi incendiat fratele cu alcool sanitar. Bărbatul de 65 de ani, a fost transportat la spital în vederea acordării de îngrijiri medicale. În urma examinării medico-legale s-a stabilit că leziunile suferite nu i-au pus în primejdie viaţa", precizează sursa citată.
Astăzi, femeia va fi prezentată Parchetului de pe lângă Judecătoria Moreni pentru dispunerea unei măsuri preventive.