O femeie a fost reţinută după ce a incendiat instalaţii electrice, pentru a recupera metalul pe care îl conţineau, anunţă IPJ Dâmboviţa. Potrivit sursei citate solul a fost afectat pe o suprafaţă de 20 de mp şi au fost degajate cantităţi mari de fum care ar putea pune în pericol sănătatea populaţiei.
“În dimineața zilei de 28 august a.c., polițiștii din cadrul Poliției Orașului Găești, sub coordonarea unui procuror de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Găești, au pus în aplicare un mandat de percheziție domiciliară în localitatea Tețcoiu.
În urma descinderii, polițiștii au descoperit și indisponibilizat 78 de kilograme de metal obținut ca urmare a incendierii unor instalații electrice.
Totodată, cu sprijinul reprezentanților Gărzii de Mediu Dâmbovița, s-a stabilit ca solul a fost afectat pe o suprafață de 20 mp, iar prin arderea deșeurilor se generează în atmosferă cantități însemnate de fum care ar putea pune în pericol sănătatea populației.
În baza probatoriului administrat, polițiștii au reținut o femeie pentru 24 de ore pe bază de ordonanță, fiind cercetată pentru comiterea infracțiunii de incendierea oricărui tip de deșeu și/sau substanță obiect, fapta prevăzută de art. 66 din O.U.G. nr. 92/2021.
La data de 29 august a.c., femeia va fi prezentată magistraților pentru dispunerea unei măsuri preventive.
La activitate au participat și luptătorii de la Serviciul pentru Acțiuni Speciale Dâmbovița și jandarmi din cadrul Inspectoratului Județean de Jandarmi Dâmbovița.
În cauză, cercetările sunt continuate sub coordonarea procurorului de caz.”
Ajutoare umanitare aduse din Marea Britanie s-au dovedit a fi deşeuri
Foto ilustrativ oradesibiu.ro.