Festivalul Peștera-Padina: Trei zile de muzică, la înălțime, în Bucegi

Festivalul Peștera-Padina: Trei zile de muzică, la înălțime, în Bucegi
Image
Ne vedem și pe Facebook!
Image
Rămâi conectat, cu Google News!

Festivalul “Peștera-Padina” va avea loc la acest final de săptămână, în Bucegi, în zona „Telecabina Peștera”.

 

Ediția de anul acesta a Festivalului “Peștera-Padina”, organizat de Consiliul Județean Dâmbovița, va avea loc la 1.500 de metri altitudine, în perioada 23-25 iulie.

Programul ediției din 2021 a Festivalului "Peștera - Padina"

“Fiecare dintre cele trei zile ale festivalului, eveniment organizat prin Centrul Județean de Cultură Dâmbovița, va promova câte un gen muzical.

Astfel, în prima zi a festivalului, 23 iulie 2021, începând cu ora 17:00 - în cadrul Spectacolului Folcloric ce va fi susținut de Orchestra Populară Chindia, al cărei dirijor este maestrul Ionuț Dumitrescu - publicul prezent se va reîntâlni cu cântecul popular prin invitații săi, artiști de seamă ai folclorului românesc: Ionuț Dolănescu, Florentina Mîinea, Simona Dinescu, Niculina Stoican, Constantin Enceanu și Nicoleta Vasile.

Sâmbătă, 24 iulie, a doua zi a festivalului, de la ora 17:00, în zona Telecabina Peștera vor răsuna ritmuri de rock simfonic. Orchestra Simfonică Muntenia, condusă de apreciatul dirijor Daniel Jinga, va susține un concert simfonic extraordinar. În aceeași seară, spectatorii vor avea șansa de a asculta al doilea concert al serii, oferit de tenorul Florin Georgescu, solistul Alin Dincă și formația Trooper.

Ultima zi a Festivalului „Peștera-Padina” - duminică, 25 iulie 2021 - va fi dedicată muzicii ușoare și de petrecere. În inima munților Bucegi, cunoscutul solist Nelu Vlad și formația Azur ne vor invita la dans și voie bună”, au anunțat reprezentanții Consiliului Județean Dâmbovița.

Accesul la toate spectacolele incluse în program va fi liber.

Apelul jandarmilor, către spectactorii care vor veni la Festivalul “Peștera-Padina”

"În perioada 23 – 25 iulie a.c., efective din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Dâmbovița vor asigura măsurile de ordine şi siguranţă publică în zona Telecabinei Peștera din Bucegii dâmbovițeni, la activităţile cultural-artistice prilejuite de „Festivalul Peștera – Padina”.

Pe parcursul desfăşurării tuturor activităţilor jandarmii dâmboviţeni recomandă participanţilor următoarele:

  • să dea dovadă de un comportament civic adecvat pentru ca evenimentul să se desfăşoare în condiţii de normalitate;
  • să evite consumul excesiv de alcool și să nu poarte asupra lor arme albe sau de foc;
  • să respecte măsurile de protecție sanitară adoptate de autorități pe timpul stării de alertă;
  • să aducă la cunoştinţa forţelor de ordine eventualele aspecte legate de încălcarea legii sau posibile situaţii de pericol;
  • să respecte regulamentul organizatorului evenimentului", a transmis IJJ Dâmbovița.

Turiștii aflați în dificultate în zona de responsabilitate din masivul Bucegi pot apela numerele de telefon 0749.034.639/ 0749058037 sau numărul unic de urgenţă 112, pentru a solicita ajutorul jandarmilor montani.

UPDATE - Peștera Ialomicioarei a fost redeschisă

"Se ajunge în cele mai bune condiții în Platoul Padina pe drumul de pe partea dreaptă a Lacului Bolboci. Astfel, weekend-ul acesta putem merge, în siguranță, la Festivalul „Peștera-Padina”. Și vremea se anunță numai bună pentru cele 3 zile de concerte pe care Consiliul Județean Dâmbovița le organizează începând de vineri, 23 iulie, până duminică, 25 iulie. Și încă o veste bună! Peștera Ialomiței a fost redeschisă. Apele s-au retras, iar totul a revenit la normal", a anunțat președintele Consiliului Județean Dâmbovița, Corneliu Ștefan.

 

 

 

Image