Municipiul Târgoviște înregistrează un minim al beneficiarilor de venit minim garantat

Municipiul Târgoviște înregistrează un minim al beneficiarilor de venit minim garantat
Image
Ne vedem și pe Facebook!
Image
Rămâi conectat, cu Google News!

Raportările Agenției Naționale de Plăți și Inspecție Socială arată că, în Dâmbovița, în prima lună a anului, 4.705 persoane beneficiau de venitul minim garantat.

Pentru cei peste 4.700 de asistați social, dintr-o populație 521.071 de persoane, la nivel de județ, statul a plătit, în luna ianuarie, ajutoare în valoare de 1.197.033 de lei, al 13-lea cuantum, la nivel național, în condițiile în care recordul este deținut de Dolj, cu plăți de peste 3 milioane de lei, în prima lună a lui 2020, pentru 11.168 de persoane, la o populație de 689.410.

Potrivit primarului municipiului Târgoviște, Cristian Stan, la acest moment, de exemplu, localitatea "înregistrează cel mai mic număr de asistați sociali de la intrarea in vigoare a Legii nr. 416/2001, privind venitul minim garantat". "Este recordul ultimelor două decenii: 256 de dosare de la 500 în 2016 și aproape 1.000 în anii anteriori. Un minim istoric care stă drept exemplu în toată țara!", spune edilul.

 

 

 

 

Image