Parchetul General a anunțat, joi, că anchetatorii propun arestarea preventivă a persoanei care, timp de 20 de ani, s-a dat drept psiholog și, folosind acte false, a ajuns să facă parte inclusiv dintr-o comisie medico-legală de expertiză psihiatrică.
Comunicatul Parchetului General:
“Prin ordonanța din data de 13.01.2021 procurorii Secției de urmărire penală și criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție au dispus punerea în mişcare a acţiunii penale împotriva unei inculpate pentru săvârșirea următoarelor infracțiuni:
-o infracțiune continuă de înșelăciune, prev. de art.244 alin. 1 și 2 din C.pen., constând în aceea că a indus și menținut în eroare Spitalul de Specialitate «Mănăstirea Dealu», reorganizat începând cu data de 01.02.2011 în cadrul Spitalului Județean de Urgență Târgoviște, cu ocazia încheierii unui contractul individual de muncă în funcţia de psiholog cu normă întreagă, dar și pe parcursul derulării lui cu ocazia încheierii unui număr de 18 acte adiționale (din 2008 până în 2018).
Din cercetările efectuate rezultă că inculpata ar fi depus la dosarul de angajare documente de studii falsificate, respectiv: adeverința eliberată de Universitatea «Hyperion» - Facultatea de Psihologie şi Sociologie Bucureşti, potrivit căreia este absolventă şi licenţiată a acestei facultăți, atestat de liberă practică având antetul Colegiului Psihologilor din România, dar și atestat de liberă practică eliberat de D.S.P.Dâmbovița eliberat în baza diplomei de licență falsificată, aparent eliberată de Universitatea «Hyperion».
Actele adiționale la contractul de muncă au produs efecte prin avansarea în cariera profesională și prin creșterea remunerațiilor salariale, fapt ce a condus la prejudicierea instituției angajatoare cu suma de 367.990 lei, reprezentând contravaloarea veniturilor salariale încasate doar pentru perioada 2011-2019 lei (de la Secția de psihiatrie și de la comisia de expertiză medico-legală);
-exercitarea fără drept a unei profesii sau activități, prev. de art.348 din C.pen. rap la art. 58 din legea 213/2004, constând în aceea că, în perioada 1999-2019, a exercitat fără drept profesia de psiholog în cadrul Spitalului Județean de Urgență Târgoviște – Secția Psihiatrie ca urmare a încheierii contractului individual de muncă cu Spitalul de Specialitate «Mănăstirea Dealu», reorganizat începând cu data de 01.02.2011, în cadrul Spitalului Județean de Urgență Târgoviște, în funcția de psiholog cu normă întreagă, în cadrul comisiei de expertiză medico-legală psihiatrică, dar și în cadrul unei societăți comerciale, fără a fi licențiată în specializarea de psiholog/ sociolog. În perioada 2003-februarie 2019, inculpata a fost desemnată, anual, prin dispoziții emise de D.S.P. Dâmbovița și ulterior de către conducerea Spitalului Județean de Urgență Târgoviște ca membru în comisia de expertiză medico-legală psihiatrică, în funcția de psiholog, alături de doi medici primari psihiatri și de un medic legist.
Prin ordonanța din data de 13.01.2021 – ora 18:50 s-a dispus reţinerea inculpatei pentru o perioadă de 24 de ore. Totodată, la data de 14.10.2021 procurorii au solicitat Judecătoriei Sectorului 5 București arestarea preventivă a inculpatei pentru 30 de zile.
Raportat la actele procedurale efectuate în cauză, atunci când împrejurările vor permite, vom fi în măsură să oferim detalii suplimentare.
Precizăm că aceste activități nu pot, în nicio situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.”