O învățătoare din Dâmbovița, primul dascăl al cărui contract de muncă a fost desfăcut pentru că nu a susținut orele on-line

O învățătoare din Dâmbovița, primul dascăl al cărui contract de muncă a fost desfăcut pentru că nu a susținut orele on-line
Image
Ne vedem și pe Facebook!
Image
Rămâi conectat, cu Google News!

Inspectorul general al ISJ Dâmbovița a anunțat că unei învățătoare din județ i-a fost desfăcut contractul de muncă, după aceasta nu a susținut orele on-line. De fapt, cadrul didactic de la școala din Ocnița nu ar mai fi luat legătura cu elevii săi din primăvară.

”I s-a desfăcut contractul de muncă după ce luni de zile nu şi-a făcut treaba. Nu a luat legătură cu clasa din primăvară, fapt pe care nu l-am am putut trece cu vederea”, a spus Sorin Ion, inspectorul general al ISJ Dâmbovița, citat de Jurnal de Dâmbovița.

Așa cum ministrul Educației, Monica Anisie, a cerut la începutul acestei săptămâni, și în Dâmbovița activitatea on-line a cadrelor didactice este atent monitorizată de inspectorii școlar, fiecare având arondate anumite unități de învățământ.

"Fiecare inspector şcolar de-al nostru are un număr de şcoli în sectorul de care răspunde. În general, facem două tipuri de activităţi. Mergem în şcoli să vedem cum se desfăşoară cursurile online, vorbesc despre cazurile în care profesorii se conectează pe platformele on-line de la şcoli. Mai vreau să precizez că judeţul Dâmboviţa este printre puţinele judeţe din ţară care a şi sancţionat un profesor care nu şi-a ţinut orele on-line deloc", a mai declarat Sorin Ion, pentru Jurnal de Dâmbovița.

Culmea, la Școala Ocnița chiar s-au făcut eforturi pentru a fi asigurat necesarul de echipamente în vederea derulării cursurilor on-line. Pe pagina de Facebook a unității de învățământ, reprezentanții școlii au anunțat, la începutul lunii octombrie, că au fost achiziționate 17 laptopuri ce vor deservi sălile de clasă ale școlii și grădinițelor arondate, iar pe 22 octombrie aici au ajuns și 80 de tablete cumărate de Primărie, plus alte 30 donate de o persoană fizică, toate cu abonament pentru internet care va fi plătit, timp de doi ani, din bugetul alocat în acest sens de administrația locală. Tabletele au fost încredințate gratuit elevilor care au făcut solicitări.

 

Sursa foto: Facebook/ Școala Ocnița

Image