Un nou ordin de protecție provizoriu a fost emis de polițiștii din Dâmbovița, pe numele unui bărbat din Moreni bănuit de acte de violență în familie.
Miercuri, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Moreni au fost sesizați cu privire la faptul că un bărbat din localitate provoacă scandal la domiciliu. O echipă de cercetare s-a deplasat la fața locului, iar în urma primelor cercetări s-a stabilit că bărbatul, pe fondul consumului de alcool și al unui conflict spontan, și-ar fi lovit soția în zona feței.
Victima a fost transportată la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale.
Citiți și: Tânăr din Târgoviște îndepărtat cu ordin de protecție de tată, după ce și-ar fi agresat părintele
Pe numele bărbatului a fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de violență în familie.
În plus, față de acesta a fost emis un ordin de protecție provizoriu pentru 5 zile, urmând ca individul să fie înaintat Parchetului de pe lângă Judecătoria Moreni pentru dispunerea de măsuri.