Procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Biroul Teritorial Dâmbovița, împreună cu ofiţerii de poliţie judiciară din cadrul BCCO Ploiești, SCCO Dâmbovița, SCCO Buzău și BCCO Constanța, au efectuat, miercuri, 15 percheziții domiciliare, pe raza județelor Dâmboviţa și Constanța, într-o cauză vizând destructurarea unui grup infracțional organizat, constituit în scopul săvârşirii infracţiunilor de trafic de droguri de risc, deţinere de droguri de risc în vederea consumului propriu și efectuarea fără drept de operațiuni cu substanțe psihoactive.
"Există suspiciunea rezonabilă că, începând cu luna noiembrie a anului 2018, persoanele cercetate, C. A. C. împreună cu R. L., C.F.D. şi H. A. au comercializat droguri de risc şi mare risc, precum şi substanţe psihoactive noi către diverşi consumatori de pe raza municipiului Târgovişte şi a comunelor limitrofe acestuia. În urma cercetărilor efectuate în cauză, s-a reţinut faptul că activitatea de trafic s-a manifestat prin procurarea de droguri de pe raza municipiului Constanţa, transportul acestora pe cale rutieră sau feroviară, porţionarea şi în ultimă instanţă vânzarea acestor substanțe. Cu ocazia efectuării perchezițiilor domiciliare au fost ridicate, în vederea continuării cercetărilor, mai multe bunuri susceptibile a fi fost folosite la săvârșirea infracțiunilor, telefoane mobile, tablete, laptopuri, arme supuse autorizării, semințe de cannabis, 77 comprimate ecstasy, aproximativ 20 g canabis, 80 g substanță psihoactivă sub formă de materie vegetală, 30 g substanță psihoactivă sub formă pulverulentă, sume de bani, ustensile de preparare, precum și mai multe urme de resturi vegetale", au anunțat procurorii DIICOT.
La sediul DIICOT- Biroul Teritorial Dâmbovița vor fi aduse, în vederea audierii, un număr de 30 persoane.
Suportul de specialitate a fost asigurat de către Direcția Operaţiuni Speciale.
Acţiunea a fost efectuată cu sprijinul polițiștilor din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale Dâmbovița, precum și jandarmilor din cadrul Detașamentului de Intervenții și Acțiuni Speciale Constanța și IJJ Dâmbovița.
Pe întreg parcursul procesului penal, suspecții și inculpații beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.