Au început lucrările în zona UM Gară, pentru care, în urmă cu o lună, a fost semnat un contract de finanțare de peste 7 milioane de lei, din fonduri comunitare.
Primarul din Târgoviște, Cristian Stan, a prezentat proiectul lărgirii străzii Neagoe Basarab și al viitoarei piste de biciclete.
"În contextul construirii «Dâmbovița Mall», Primăria Târgoviște va realiza o investiție complexă, prin care va asigura un acces facil către mall, dinspre Bulevardul I.C. Bratianu, prin lărgirea străzii Neagoe Basarab la patru benzi, și va crea o nouă arteră de acces în Aleea Trandafirilor, dinspre cartierul CFR. Totodată, actualul terasament al fostei căi ferate uzinale a UPET, paralel cu strada Neagoe Basarab, va fi transformat în pistă de biciclete, cu iluminat public modern și străjuită de arbori ornamentali",a precizat edilului, anunțând că investiția va fi finalizată în primăvara anului viitor.
Tot proiectul „Amenajare parc public de agrement și loisir UM Gară” are o valoare de 7.080.721,49 de lei, din care 6.018.613,26 de lei reprezintă valoare eligibilă nerambursabilă din FEDR , 920.493,80 de lei este valoarea eligibilă nerambursabilă din bugetul național, iar cofinanțarea beneficiarului se ridică la 141.614,43 de lei. "Pe o suprafaţă de 16.481 mp, situată pe locaţia fostei UM Gară, în vecinătatea noului mall, se va construi un parc public de agrement, investiţie care, în afara amenajării unei suprafeţe de peste 14.000 mp ca spaţiu verde, presupune construirea în plus a unei piaţete şi a unei fântâni arteziene, a unui loc de joacă, a unei zone de fitness, a unei biblioteci în aer liber, dar şi amenajarea aleilor pietonale şi a pistelor pentru biciclete. Spaţiul verde presupune zone cu vegetaţie bogată şi peluze ce pot fi folosite ca locuri de picnic. Se vor planta aproximativ 500 de arbori şi arbuşti din specii răşinoase şi foioase şi se vor amenaja zone cu flori. Va exista şi un sistem automat de irigaţii. Iluminatul ambiental se va realiza cu stâlpi de iluminat şi corpuri LED, iar iluminatul decorativ va presupune bolarzi şi proiectoare. Vor fi amplasate cişmele şi toalete. De asemenea, parcul va fi dotat cu bănci, coşuri de gunoi, rastele şi o staţie de biciclete", a anunțat primarul Cristian Stan, la semnarea contractului de finanțare.