Președintele CJ Dâmbovița își pierde funcția, după excluderea din PSD

Image
Ne vedem și pe Facebook!
Image
Rămâi conectat, cu Google News!

Prefectura Dâmbovița a anunțat, marți, că a fost emis ordinul privind constatarea încetării de drept a calităţii de consilier judeţean pentru președintele CJ, Daniel Comănescu. "Astăzi, 16.04.2019, Prefectul Judeţului Dâmboviţa a semnat Ordinul privind constatarea încetării de drept a calităţii de consilier judeţean pentru domnul COMĂNESCU NICOLAE DANIEL, înainte de expirarea duratei normale a mandatului acestuia şi declararea ca vacant a locului de consilier judeţean în cadrul Consiliului Judeţean Dâmboviţa. Actul administrativ a fost emis având în vedere adresa nr. 155/09.04.2019 transmisă de către Partidul Social Democrat-Organizaţia Judeţeană Dâmboviţa prin care ni se aduce la cunoştinţă că, prin Hotărârea nr. 199/09.02.2019 a Partidului Social Democrat - Organizaţia Judeţeană Dâmboviţa, validată prin Hotărârea nr. 260/25.03.2019 a Comitetului Executiv Naţional al Partidului Social Democrat, domnul Comănescu Nicolae Daniel a fost exclus din partid", a anunțat Prefectura Dâmbovița.

Ordinul îşi va produce efecte începând cu data comunicării, respectiv 17.04.2019, către Consiliul Judeţean Dâmboviţa, secretarul judeţului Dâmboviţa, către Nicolae Comăenscu și către PSD Dâmbovița.

Comănescu își va pierde și funcția de președinte al CJ Dâmbovița. Organizaţia judeţeană a PSD a anunţat că îl susţine pe Alexandru Oprea pentru preluarea acestei funcţii.

Discuţiile despre excluderea lui Comănescu din PSD au apărut după ce Adrian Ţuţuianu, cel care era liderul PSD Dâmboviţa, a fost, la rândul lui, exclus din partid.

Organizația județeană PSD Dâmboviţa anunţa încă din luna februarie că l-a exclus pe Comănescu, însă a fost nevoie de validarea hotărârii de către conducerea centrală a partidului.

"A fost prezentat un raport în ceea ce priveşte activitatea pe care a desfăşurat-o domnul Comănescu în calitatea de preşedinte al Consiliului Judeţean Dâmboviţa. Sunt foarte multe întârzieri (...). Au fost identificate disfuncţionalităţi, obiective care nu au fost realizate şi cu care noi am venit în faţa dâmboviţenilor în alegerile locale din 2016. Toate obiectivele acestea trebuiau să fie continuate, o parte realizate. Nu a informat niciodată, de când a fost ales preşedinte al Consiliului Judeţean, organizaţia de partid prin BPJ, al cărui membru este, care sunt progresele înregistrate sau nu la nivelul Consiliului Judeţean. Acestea sunt o parte dintre motivele care au condus la luarea acestei hotărâri de către Comitetul Executiv", declara, în februarie, Rovana Plumb, citată de Agerpres.

 

 

Image