Administrația locală din Târgoviște vrea să atragă fonduri importante prin Planul Național de Redresare și Reziliență, în vederea amenajării de insule ecologice prin care să fie eficientizată colectarea selective a deșeurilor, la nivelul municipiului.
Proiectul ”Construirea de insule ecologice digitalizate pentru colectarea selectivă a deșeurilor pe raza municipiului Târgoviște, județul Dâmbovița” a fost depus în cadrul Planului Național de Redresare și Reziliență, COMPONENTA C3 – ”MANAGEMENTUL DEȘEURILOR”, INVESTIȚIA I1, ”Dezvoltarea, modernizarea și completarea sistemelor de management integrat al deșeurilor municipale la nivel de județ sau la nivel de orașe/comune”, SUBINVESTIȚIA I1.B. – ”CONSTRUIREA DE INSULE ECOLOGICE DIGITALIZATE”.
“Insula ecologică este un ansamblu de containere digitalizate destinate colectării separate a deșeurilor, iar accesul este asigurat pe bază de cartelă electronică. Valoarea investiției este de 5.854.205 lei, iar în baza acesteia vor fi înființate 100 de insule ecologice digitalizate, fiecare insulă va avea în componență 5 containere pentru următoarele fracții: rezidual, plastic și metal, hârtie, sticlă și biodegradabil. Platformele vor fi protejate anti-vandalism și împotriva accesului neautorizat, dotate cu acces digitalizat pentru persoanele fizice arondate, modul GSM pentru transmisie date, bază de date privind beneficiarii serviciului. Datele sunt agregate și utilizate într-un sistem digital, instrument principal de monitorizare și raportare. Sunt colectate informații privind volumele și tipurile de deșeuri colectate precum și persoanele care introduc deșeurile în containere”, a declarant primarul municipiului Târgoviște, Cristian Stan.
Urmăreşte pagina de Facebook „Telegrama” pentru ştiri şi analize de ultimă oră!
Foto cu caracter ilustrativ