Săptămână neagră în județul Dâmbovița: șase decese ciudate și uciderea unei fetițe de numai 11 ani

Image
Ne vedem și pe Facebook!
Image
Rămâi conectat, cu Google News!

Seria neagră a fost deschisă de o sinucidere pe fondul unei crize făcute de un bărbat aflat în sevraj, din cauza lipsei de alcool. S-a întâmplat miercuri, la Sanatoriul Moroeni, unde victima, de 51 de ani, din Vulcana Băi, s-a aruncat de la etaj, în zori, după ce mai întâi ar fi fost alergată de personalul unității medicale pe holurile spitalului.

Alte două sesizări privind cazuri ciudate au venit joi. Una dintre ele anunța că în Târgoviște, în zona pasajului de cale ferată de la Romlux, o femeie a fost găsită decedată. În urma cercetării la fața locului s-a stabilit că aceasta, de 73 de ani, din municipiu, ar fi căzut de pe pod. Polițiștii nu și-au putut da seama, însă, imediat, dacă a fost vorba despre un accident, o sinucidere sau aceasta și-a pierdut viața  în alte împrejurări.

Câteva ore mai târziu, la Săcuieni, un bărbat de 40 de ani a fost găsit în locuință de un vecin. Trupul său nu prezenta urme de violență.

Și vineri, alte două cadavre au fost descoperite, în diverse împrejurări, pe raza municipiului Târgoviște. Poliția a anunțat întâi descoperirea trupului neînsuflețit al unui bărbat de 36 de ani, care zăcea într-un autoturism, iar ulterior, în zona Micro 3, un alt bărbat a fost găsit decedat în subsolul unui bloc, victima fiind neidentificată.

Seria neagră a continuat sâmbătă când trupul unui bărbat de 60 de ani a fost găsit, de asemenea, într-un autovehicul.

La prima vedere, niciunul dintre cadavre nu prezenta urme de violență, dar au fost deschise anchete pentru stabilire împrejurărilor în care au murit aceste persoane și cauzele care au determinat decesul.

De departe, cel mai grav caz este al copilei de 11 ani, din Gura Şuţii, dispărute vineri după-amiază. După două zile în care aceasta a fost căutată de sute de polițiști, care au avut la dispoziție inclusiv câini special antrenați, un elicopter și două drone, aceasta a fost găsită, din păcate, decedată. Tragica descoperire a fost făcută duminică după-amiază. Trupul copilei a fost descoperit pe un câmp de pe raza comunei Produlești, iar pe acesta au fost găsite urme de violență.

Polițiștii au anunțat că au un cerc de suspecți, principalul bănuit fiind un cetățean olandez care ar fi recunoscut în fața anchetatorilor că a trecut cu mașina prin Gura Șuții. Potrivit surselor apropiate ancheta, autoturismul acestuia, care ar fi închiriat, a ajuns deja în custodia Poliției, oamenii legii căutând urme ADN care vor fi confruntate cu probele recoltate de la fată. De asemenea, ar fi fost vizionate deja și imagini de pe camerele de supraveghere, pentru a fi stabilit traseul autoturismului în care anchetatorii presupun că s-a urcat fata.

 

 

 

 

 

Image