Centrul Județean de Resurse și Asistență Educațională Dâmbovița a încheiat un sondaj de amploare, derulat în șapte centre metodice și la care au luat parte aproape 4.000 de elevi în funcție de răspunsurile cărora vor fi puse la punct planurile de școlarizare pentru anul viitor.
În baza rezultatelor acestei cercetări, I.S.J Dâmbovița vrea să țină cont de opțiunile exprimate, pe această cale, de elevii de clasa a VIII-a. Studiul realizat de CJRAE Dâmbovița a urmărit să determine opţiunile şcolare şi profesionale ale elevilor aflați în ultimul an de gimnaziu.
"Studiul s-a efectuat pe un număr de 3.880 elevi din 7 centre metodice (Târgoviste, Moreni, Pucioasa, Voineşti, Găeşti, Băleni, Titu) şi a urmărit atingerea următoarelor obiective: informarea elevilor de clasa a VIII-a cu privire la cele două forme de învăţământ (învăţământ liceal şi învăţământ profesional), prin studierea de către aceştia a celor două chestionare O.S.P. care cuprind totalitatea informaţiilor privind filierele, profilele şi calificările oferite de unităţile şcolare şi cuprinse în nomenclatorul de meserii; cunoaşterea opţiunilor şcolare primare ale elevilor, pe forme de învăţământ, filiere, profile, calificări și unități școlare", potrivit unui raport publicat de ISJ Dâmbovița.
86,57% dintre cei care au participat la sondaj au spus că vor alege să meargă la liceu, anul viitor, și numai 13,43% iau în calcul învățământul profesional.
Dintre actualii elevi de clasa a VIII-a care preferă învățământul liceal, 66,24% vor opta pentru filiera teoretică, 15,96%pentru cea vocațională, iar 17,80% pentru filiera tehnologică.
"În cadrul filierei teoretice, elevii se orientează în procent mai mare spre profilul uman (36,53%), decât spre profilul real (29,71%), acest lucru fiind probabil influenţat în continuare și de rezultatele de la Bacalaureat", mai menționează raportul care subliniază, totodată, și că elevii opteazǎ şi în funcţie de profilele liceale din zona în care locuiesc.
Aproape 20% dintre elevii de clasa a VIII-a speră să intre la profil matematică-informatică în timp ce, în cazul celor care optează pentru filiera vocațională, mai bine de o treime speră să ajungă la o clasă cu profil sportiv.
În cazul filierei tehnologice, cel mai căutat profil este cel tehnic, cu specializarea mecanică, pentru care vor opta aproape 5% dintre candidații la admitere.