Polițiștii din Târgoviște au fost alertați, miercuri, de un tânăr de 20 de ani, cu privire la faptul că el și un amic au fost sechestrați și șantajați, în cursul nopții, de mai multe persoane. Prietenul său, de altfel, se afla în continuare în apartamentul în care fuseseră ținuți.
Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Târgoviște au fost sesizați de către un tânăr, de 20 de ani, din localitatea Bărbulețu, cu privire la faptul că, în cursul nopții de 11 spre 12 ianuarie a.c., în timp ce se afla într-un apartament din Târgoviște, împreună cu un prieten, în vârstă de 19 ani, ar fi fost lipsit de libertate și șantajat de mai multe persoane, a anunțat IJP Dâmbovița.
Imediat după sesizare, polițiștii au descins la locuința indicată de partea vătămată, unde au identificat cea de a doua victimă, tânărul de 19 ani și doi dintre bănuiți.
Cinci ore de umilințe și șantaj, în apartamentul din Târgoviște
“În urma cercetărilor, polițiștii au stabilit că, în intervalul orar 03:00-08:00, cinci bărbați, cu vârste cuprinse între 16 si 45 de ani, ar fi lipsit de libertate în mod ilegal cele doua victime, doi tineri, de 19 si 20 de ani, le-ar fi agresat și le-ar fi supus la gesturi umilitoare, înregistrându-i video cu un telefon mobil, întrucât persoanele vătămate ar fi abordat, prin intermediul unei rețele de socializare, o adolescentă, în scopul întreținerii de raporturi sexuale.
Totodată, bănuiții ar fi solicitat părților vătămate 20.000 de lei pentru a nu publica imaginile înregistrate pe rețelele de socializare și ar fi sustras un autoturism în vederea folosirii, proprietatea uneia dintre victime”, au detaliat reprezentanții IJP Dâmbovița.
Cei cinci indivizi se află la sediul poliției pentru audieri și dispunerea de măsuri. În cauză, se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de lipsire de libertate în mod ilegal, șantaj, furt în scop de folosință și lovire sau alte violențe.
Urmăreşte pagina de Facebook „Telegrama” pentru ştiri şi analize de ultimă oră!