Trei autobuze s-au făcut scrum, azi-noapte, în autogara Târgoviște. Incendiul ar fi fost provocat intenționat

Trei autobuze s-au făcut scrum, azi-noapte, în autogara Târgoviște. Incendiul ar fi fost provocat intenționat
Image
Ne vedem și pe Facebook!
Image
Rămâi conectat, cu Google News!

Trei autobuze au ars complet, în noaptea de marți spre miercuri, în autogara din Târgoviște, folosită în prezent de operatori privați de transport.

Din datele de până acum, se pare că flăcările ar fi cuprins inițial un vehicul, iar apoi s-au extins la alte două. Din primele verificări, pompierii au stabilit că focul ar fi fost pus intenționat.

Incidentul a intrat și în atenția polițiștilor care au anunțat că în cauză a fost deschis dosar penal pentru distrucgere din culpă, iar în continuare se efectuează cercetări, urmând să se stabilească toate împrejurările producerii evenimentului.

 

 

Foto: ISU Dâmbovița

Image