TALHARIE LA PROSTITUATE Trei bărbaţi din Dâmboviţa au fost reţinuţi de poliţişti, după ce ar fi tâlhărit mai multe prostituate, în Braşov şi Vâlcea. Aceştia au fost prinşi chiar în timp ce încercau să dea o spargere.
Poliţia a anunţat reţinerea celor trei, precizând că doi dintre aceştia ar fi intrat într-o locuinţă folosită de nişte prostituate şi le-ar fi ameninţat cu un cuţit, în timp ce al treilea îi aştepta afară, în maşină, cu motorul pornit, pregătit să-i ajute să dispară cât mai repede. Bărbaţii ar fi apucat să ia 2.800 de lei înainte să fie prinşi. Ei mai comiseseră o faptă similară şi în Braşov, când plecaseră cu 4.200 de lei de la prostituate, potrivit site-ului brasov.net. Pe 15 ianuarie, doi tineri din Dâmbovița le-au sunat pe două fete care împărţeau o locuinţă în Braşov, după ce au găsit numerele lor de telefon pe internet. Tinerele erau prostituate și sperau să câștige niște bani de la clienții care le-au contactat. Așa că fetele i-au invitat la ele acasă pe cei doi bărbați, fără să bănuiască vreo clipă ce urma să se întâmple. În jurul orei 22.00 indivizii au ajuns la apartamentul fetelor, au intrat în casă și au început să le amenințe pe cele două tinere cu un cuțit. Le-au furat banii, adică 4.200 de lei, dar și alte bunuri.
Talharie cu repetitie la prostituate
TALHARIE LA PROSTITUATE Bucuroși de succesul pe care l-au avut, hoții au vrut să dea lovitura și la alte prostituate, din Vâlcea. Doar că bărbații nu bănuiau că sunt în vizorul polițiștilor, așa că au fost prinși în flagrant în timp ce voiau să ducă la îndeplinire al doilea jaf.
"În urma activităților investigativ-operative desfășurate în cauză, polițiștii din cadrul Biroului de Investigații Criminale Brașov, cu sprijinul polițiștilor din cadrul Biroului de Investigații Criminale Pitești, Postului de Poliție Ulmi – I.P.J. Dâmbovița și Secției 1 Poliție Rurală Șelimbăr – I.P.J. Sibiu, au identificat atât autorii faptei, cât și persoana care le-a facilitat transportul la și de la locul săvârșirii faptei, aceștia fiind trei bărbați, în vârstă de 33 ani și 24 ani din județul Dâmbovița. Astfel, la data de 21 ianuarie 2022, în jurul orei 23.59, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Brașov – Biroul de Investigații Criminale, cu sprijinul Biroului de Investigații Criminale din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Vâlcea, au surprins în flagrant delict persoanele anterior menționate, imediat după ce, sub pretextul că ar fi interesați de servicii sexuale contracost, ar fi pătruns într-o locuință situată pe raza județului Vâlcea, unde ar fi amenințat cu acte de violență și cu obiecte ascuțit înțepătoare două persoane de sex feminin și le-ar fi sustras acestora suma de 2.800 lei. De asemenea, transportul la și de la locul săvârșirii faptei a persoanelor bănuit, fiind realizat de către o a treia persoană. În baza probatoriului administrat în cauză, cei trei bărbați au fost reținuți pentru pentru 24 de ore și introduși în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliție Județean Brașov", a transmis IPJ Brașov.
TALHARIE LA PROSTITUATE Hoții și complicele lor urmează să ajungă în fața instanței cu propunere de arestare preventivă. Ei sunt acuzați de tâlhărie calificată și complicitate la tâlhărie calificat.
Urmăreşte pagina de Facebook „Telegrama” pentru ştiri şi analize de ultimă oră!