Un nou centru de zi pentru copiii aflați în situații de risc a devenit funcțional în comuna Poiana

Un nou centru de zi pentru copiii aflați în situații de risc a devenit funcțional în comuna Poiana
Image
Ne vedem și pe Facebook!
Image
Rămâi conectat, cu Google News!

Un nou centru pentru copiii aflați în situații de risc funcționează, de săptămâna trecută, în comuna dâmbovițeană Poiana.

Obiectivul a fost realizat în cadrul unui proiect finanțat de Ministerul Muncii și Protecției Sociale, are valoarea de 350.000 lei, din care suma de 150.000 lei a fost alocată din bugetul Primăriei Poiana, a anunțat Consiliul Județean Dâmbovița.

"Centrul va funcționa în regim after school și va găzdui 20 de copii care se află în situații dificile. Sub îndrumarea unui cadru didactic, copiii vor beneficia de activități de îngrijire, educație, recreere, consiliere și terapie", au mai precizat reprezentanții CJD.

„Este un moment important, astăzi, pentru comunitatea dumneavoastră, ca urmare a faptului că primarul și consiliul local, prin toate proiectele pe care le-au gestionat, au avut în centrul preocupării lor omul și nevoile oamenilor din localitatea dumneavoastră. Din câte știu, nu este singurul obiectiv la care se lucrează în domeniul infrastructurii școlare. Îl felicit pe domnul primar pentru că are puterea să-și finalizeze obiectivele pe care și le-a propus!” , a spus, la inaugurare, președintele CJ Dâmbovița, Alexandru Oprea.

 

 

Image