ISU Dâmbovița a anunțat, în noaptea de sâmbătă spre duminică, bilanțul în urma seriei de explozii devastatoare de la Crevedia. În total au fost 58 de victime, cele mai multe dintre ele în rândul salvatorilor, răniți în urma celei de-a doua explozii produse la locul intervenței.
În urma primei explozii de la stația GPL din Crevedia, care a avut loc în jurul orei 19.30, au fost înregistrate opt victime. Este vorba despre șapte răniți cu arsuri, trei transportați a Spitalul Clinic de Urgență Floreasca, din București, iar patru la Spitalul Bagdasar-Arseni, din Capitală. O a opta persoană a murit, după ce a intrat în stop cardio-respirator. Aceasta nu prezenta arsuri și, cel mai probabil, decesul a survenit în urma șocului suferit.
UPDATE. VIDEO 🎦 PLAN ROȘU după o explozie la o stație GPL din Crevedia. Traficul pe DN1A este blocat. Bilanț provizoriu: 46 de răniți
A doua explozie a avut loc în plină intervenție la locul evenimentului și a făcut nu mai puțin de 50 de victime, dintre care 3 persoane rănite transportate la UPU Târgoviște, 47 persoane la unități sanitare din municipiul București, cu arsuri și traumatisme.
Din totalul victimelor de la Crevedia, 43 de persoane sunt cadre ale MAI (39 pompieri, 2 polițiști si 2 jandarmi), menționează ISU Dâmbovița.
La ora 2.00, momentul raportării, 54 de persoane erau internate în diverse secții ale unităților sanitare (SJU Târgoviște, Spitalul Bagdasar Arseni, Spitalul de Arși, Spitalul Floreasca și Spitalul Elias), 10 dintre acestea fiind intubate.
EXPLOZII CREVEDIA. Sute de pompieri, polițiști și jandarmi mobilizați pe durata Planului Roșu de Intervenție
"Odată cu activarea Planului Roșu de Intervenție, care presupune suplimentarea echipajelor operative, inclusiv a celor medicale, la fața locului au fost angrenate următoarele forțe de intervenție:
VIDEO 🎦 O nouă alertă azi-noapte, în Dâmbovița. Incendiu lângă fabrica de armament de la Dragomirești. A fost emis mesaj RO-ALERT
- ISU DB: 6 autospeciale de stingere, 1 autospecială pentru transport victime multiple, 11 ambulanțe SMURD , 2 puncte medicale avansate.
- ISU BIF - 14 autospeciale de stingere, 1 autospecială cu roboți, 1 autospecială de stingere cu pulbere și azot, 1 autoscară, 2 puncte medicale avansate, 7 ambulanțe SMURD, 4 ambulanțe SMURD cu medic, 1 echipaj CBRN, 1 punct de comandă mobil, 1 descarcerare.
- ISU PH - 3 autospeciale de stingere.
- 1 elicopter SMURD
- 9 echipaje SAJ Dâmbovița
- IGPR – 29 de polițiști;
- IGJR – 30 de jandarmi.
Totodată, pentru protecția cetățenilor, a fost stabilit un perimetru de siguranță pe o distanță de aproximativ 800 metri față de locul intervenției și au fost evacuați preventiv aproximativ 3.000 locuitori. De asemenea, în proximitatea zonei de manifestare a fost transmis un mesaj de avertizare prin intermediul sistemului Ro-alert", precizează ISU Dâmbovița.
EXPLOZII CREVEDIA. Mai mulți răniți transferați la spitale din străinătate
La nivelul Ministerului Afacerilor Interne, în prezența premierului României, Marcel Ciolacu, și a ministrului afacerilor interne, Cătălin Predoiu, a fost constituită o celulă de criză, care a reunit și reprezentanți ai Ministerului Sănătății. Pe lângă aspectele operaționale destinate gestionării optime a acestei situației complexe, au fost operaționalizate și două linii TELVERDE, unde aparținătorii victimelor exploziei din județul Dâmbovița au putut afla informații despre starea celor afectați de acest nefericit eveniment.
Autoritățile au activat, azi-noapte, Mecanismul European de Protecție Civilă, cu scopul realizării, în regim de urgență a transferului pacienților puternic afectați, pentru acordarea îngrijirilor medicale care se impun marilor arși. "Primii pacienți vor fi transferați cu o aeronavă aflată în dotarea MAPN, la o unitate sanitară din Bruxelles, urmând ca pe parcursul zilei să se realizeze și altele, în vederea efectuării intervențiilor medicale de specialitate", a mai precizat ISU Dâmbovița.
UPDATE La locul evenimentului au rămas 3 autospeciale pentru supravegherea zonei și preîntâmpinarea apariției altor situații de urgență, a anunțat ISU Dâmbovița, duminică dimineață.