Autoritățile dâmbovițene au făcut încă un pas important în implementarea proiectul de dezvoltare a stațiunii Peștera-Padina.
Săptămâna trecută, conducerea Consiliului Județean a semnat ordinul de începere pentru elaborarea Masterplanului (Strategie de dezvoltare spațială), privind amenajarea stațiunii turistice de interes național Padina – Peștera. Documentația va fi elaborată de Centrul de Cercetare Proiectare Execuție și Consulting București SRL – Universitatea de Arhitectură și Urbanism “Ion Mincu” București.
"Pentru identificarea soluțiilor optime de amenajare și realizare a stațiunii turistice de interes național Peștera – Padina, vor fi organizate două prezentări/dezbateri ale documentației. Prima dezbatere, ce constă în prezentarea tehnică, va fi organizată la jumătatea lunii decembrie. Vor participa instituții publice de la nivel județean și local, instituții avizatoare, reprezentanți ai asociațiilor profesionale, reprezentanți ai asociațiilor de proprietari din zona studiata, ONG-uri. A doua prezentare va avea loc la sfârșitul lunii ianuarie 2021, sub forma unei dezbateri publice", au anunțat reprezentanții CJ Dâmbovița, cu mențiunea că ambele evenimente vor fi organizate on-line. Până atunci, însă, administrația județeană așteaptă din partea cetățenilor, și în special din partea proprietarii terenurilor din zona studiată și a investitorilor interesați de aceasta, să transmisă observații și puncte de vedere cu privire realizarea stațiunii turistice de interes național Peștera – Padina.
În martie 2018, zona Padina-Peștera a fost declarată, prin hotărâre de Guvern, stațiune turistică de interes național.
Sursa foto: CJ Dâmbovița