Substanţe dopante de mare risc depistate într-un automarfar la frontieră

Image
Ne vedem și pe Facebook!
Image
Rămâi conectat, cu Google News!

În data de 16.05.2019, în jurul orei 10.20, la Punctul de Trecere al Frontierei Giurgiu s-a prezentat pentru a intra în ţară, la volanul unui automarfar înmatriculat în Bulgaria, cetățeanul bulgar T.K., în vârstă de 47 de ani. Acesta efectua un transport de coletărie din Bulgaria, pentru o firmă de curierat din România.

Potrivit publicației Jurnal Giurgiuvean, poliţiştii de frontieră au efectuat un control amănunțit asupra mijlocului de transport. În compartimentul marfă, a fost descoperită o cutie de carton în care se aflau 395 fiole inscripționate Genotropin, care conţin ca substanță activă Somatropin, aceasta făcând parte din lista celor dopante cu grad mare de risc, prevăzute în Legea 104/2008.
La cercetări, șoferul a declarat că este angajatul unei firme de curierat din Bulgaria, transporta coletele si nu avea cunoștință despre conținutul acestora.
În cauză, conform prevederilor legale, a fost dispusă măsura reţinerii produselor dopante în valoare de 217.250 lei, iar cetățeanul bulgar a fost sancționat contravenţional.

Sursă foto Jurnal Giurgiuvean.

Image