Un inspector de la Protecția Copilului Ialomița a fost condamnat la închisoare cu suspendare, pentru că nu a raportat faptul că o minoră pe care o avea în evidență s-a mutat de acasă. El s-a înțeles cu bunicii fetei, care o aveau în plasament, să nu declare că fata a părăsit domiciliul, pentru a primi în continuare indemnizația, și le-a cerut partea lui din sumă.
Potrivit HotNews.ro, minora în vârstă de 15 ani este dintr-o comună din județul Ialomița și în luna decembrie a anului trecut a plecat din casa bunicilor și s-a mutat la iubitul ei, într-o localitate apropiată. Fata era de doi ani în grija bunicilor.
Bunicii au anunțat plecarea nepoatei
„Când am luat-o prima dată în plasament primeam lunar suma de 900 lei, pe parcurs suma a crescut, astfel că astăzi suma este de 1.600 lei lunar. În schimbul acestei sume eu sunt obligat să o îngrijesc ca un adevărat părinte, să o trimit la școală, să o hrănesc, să îi ofer cazare”, a declarat bunicul la audieri.
Bărbatul a povestit că la sfârșitul anului trecut, nepoata lui a decis să se mărite. Fata a plecat cu un șofer în satul Traian. „O duce bine”, au susținut bunicii care nu s-au împotrivit relației.
Inspectorul DGASPC Ialomița Valentin Cătălin Mihalea era manager de caz și se deplasa periodic la locuința bunicilor pentru a monitoriza situația copilei. Când bunicii l-au anunțat de plecarea fetei, inspectorul s-a gândit la o afacere.
Afacerea
Inspectorul le-a spus bunicilor cum își pot încasa în continuare indemnizația pentru că el nu va raporta mai departe că minora nu mai locuiește la ei.
„Mi-a spus să stau liniștit, «să mergem pe blat» să cunoaștem doar noi doi acest aspect, iar lunar să îi dau suma de 600 lei, pentru a nu face demersuri în vederea revocării plasamentului. M-am conformat celor spuse cu toate că, nu mi-a convenit ideea de a-i da acestuia o sumă de bani. I-am remis acestuia conform înţelegerii câte 600 lei pentru lunile decembrie și ianuarie, iar în luna februarie mi-a cerut 750 lei, motivând că diferenţa este pentru contravaloarea combustibilului folosit pentru a veni la mine acasă”, a declarat bunicul minorei la audieri.
În luna martie, potrivit obiceiului lunar, Mihalcea i-a anunțat pe bunici că a doua zi va ajunge din nou în vizită la ei. Era telefonul care îi avertiza că trebuie să aibă banii pregătiți.
Pentru că nu mai voiau să împartă indemnizația, bunicul a decis să îl reclame pe inspector. A sunat la 112 și a raportat totul.
A doua zi, când inspectorul Mihalcea a mers la locuința lor, a fost surprins de ofițerii anticorupție la scurt timp după ce primise banii de la bunici.
Citește mai mult pe HotNews.ro.