Accident tragic pe A2. O femeie a murit și alta e în stare gravă, din cauza neatenției

Image
Ne vedem și pe Facebook!
Image
Rămâi conectat, cu Google News!

O femeie a murit și alta a fost rănită grav, duminică, într-un accident produs pe Autostrada București – Constanța, sensul spre litoral, după ce, din cauza neatenției la volan, mașina a lovit parapetul despărțitor și s-a răsturnat.

Potrivit Centrului Infotrafic din Inspectoratul General al Poliţiei Române accidentul s-a produs pe Autostrada A2 Bucureşti - Constanţa, la km 157, în zona localităţii Feteşti, judeţul Ialomiţa, pe sensul spre litoral.

Polițiștii au stabilit că accidentul s-a produs pe fondul neatenției în conducere. Autoturismul circula pe a doua banda, iar la km 157 a lovit parapetul despărțitor si s-a răsturnat, informează Mediafax. În urma impactului, o femeie, pasager pe locul din dreapta față a murit, iar cea care conducea mașina a fost dusă la spital în stare gravă.

Image