Misiunile pompierilor ialomițeni în ultimele 24 de ore

pompieri
Image
Ne vedem și pe Facebook!
Image
Rămâi conectat, cu Google News!

Stingerea incendiilor, acordarea de prim ajutor și intervenția în cazul accidentelor rutiere reprezintă doar câteva exemple dintre cele 48 de misiuni desfășurate de salvatorii ialomițeni, în ultimele 72 de ore (27- 29.09.2024).  La nivel județean, 42 de persoane au primit ajutorul echipajelor SMURD.    

În dimineața zilei de 28 septembrie, în jurul orei 05:50, salvatorii din cadrul Detașamentului de pompieri Urziceni au intervenit la un accident rutier, produs pe raza localității Dridu, în care au fost implicate un autoturism și două persoane. După acordarea primului ajutor medical, victimele conștiente și cooperante au fost transportate la spital pentru investigații medicale suplimentare. În urma evenimentului rutier autoturismul a ars în totalitate.

De asemenea în perioada supusă analizei, Detașamentul de pompieri Slobozia a intervenit cu o autospecială de stingere, o autospecială de descarcerare și o ambulanță SMURD pentru gestionarea unei situații de urgență generate de producerea unui accident rutier, în localitatea Căzănești, în care au fost implicate două autoturisme. În sprijinul acestora a acționat și un echipaj al Serviciului Județean de Ambulanță Ialomița. În urma coliziunii două persoane conștiente, cooperante au fost evaluate și monitorizate de către echipajele medicale aflate la locul solicitării, ulterior fiind transportate la Spitalul Județean de Urgență Slobozia. Pompierii au mai asigurat măsurile de prevenire și stingere a incendiilor la locul accidentului rutier.

În ultimele 72 de ore, pompierii au acționat pentru localizarea și lichidarea a 4 incendii înregistrate la nivel județean.

Din totalul celor 4 incendii care au avut loc în perioada menționată, 3 intervenții au fost înregistrate la arderi necontrolate (vegetație uscată), fiind afectate aproximativ 30 hectare de teren. Cauza probabilă de producere a incendiilor în toate cele trei misiuni a fost stabilită ca fiind focul deschis în spații deschise.

 

În data de 29 septembrie 2024, în jurul orei 20:50, trei echipaje operative din cadrul Detașamentui de pompieri Slobozia au intervenit pentru localizarea și lichidarea unui incendiu produs la o șiră de paie, în localitatea Albești. În urma evenimentului au ars 150 de baloți. Cauza probabilă de producere a incendiului a fost stabilită ca fiind folosirea intenționată a sursei de aprindere.

Pompierii militari rămân mobilizați, 24 de ore din 24, pentru gestionarea operativă a situaţiilor de urgenţă şi acordarea primului ajutor medical specializat persoanelor aflate în dificultate.

Nu uitați! Informații despre modul de comportare în cazul producerii unor situații de urgență pot fi obținute prin accesarea platformei naționale de pregătire în situații de urgență https://fiipregatit.ro și aplicația de mobil DSU care poate fi descărcată gratuit din App Store și Google Play.

 

 

ISU Ialomița

Image