Doi copii au ajuns azi-noapte, la Spitalul Țăndărei, cu simptome grave de intoxicație. Cel mai mare dintre ei, o fetiță de 5 ani, a murit, iar un băiețel de numai 1 an și 11 luni este în stare gravă. Un alt copil, de 10 ani, ar fi fost dus la Slobozia, cu simptome asemănătoare. Este al doilea caz de acest fel petrecut în Țăndărei, în câteva luni.
"La data de 21 decembrie a.c., în jurul orei 20:30, Poliția Orașului Țăndărei a fost sesizată de către cadrele medicale de la Spitalul Țăndărei despre faptul că la camera de gardă au fost aduși doi minori de 5, respectiv 1 an și 11 luni care ar fi fost intoxicați cu o substanță toxică.
Minora de 5 ani a decedat, iar minorul de 1 an și 11 luni se află în stare grava la Spitalul Orășenesc Țăndărei.
În urma verificărilor efectuate, poliţiştii au stabilit faptul că o altă minoră, de 10 ani, a fost transportată la o altă unitate spitalicească din Slobozia cu simptome asemănătoare.
Cercetările sunt continuate de o echipă complexă sub aspectul comiterii infracțiunilor de ucidere din culpă și rele tratamente aplicate minorului.
Totodată a fost informată D.G.A.S.P.C. Ialomița, în vederea derulării activităților din competență", a informat IJP Ialomița.
Potrivit unor surse citate de News.ro, copiii ar fi fost spălați de bunica lor cu o substanță toxică, posibil o soluție pentru tratarea oilor pentru deparazitarea oilor.
Un caz asemănător a avut loc în august, tot în Țăndărei, când patru frați cu vârste între 1-17 ani, au ajuns la spital, după ce mama lor el-a aplicat un astfel de tratament ca să-i scape de păduchi.
VIDEO 🎦 Imagini dramatice surprinse de bodycam-ul unui polițist. Echipajul salvează, dintr-o casă în flăcări, o familie cu un copil de nici un an