Două mașini au intrat în coliziune, joi seară, în jurul orei 22.00, pe pe DJ 201, în apropiere de localitatea ialomțeană Borănești. ISU Ialomița a anunțat că la fața locului a intervenit Detașamentul de pompieri Urziceni cu o autospecială de stingere cu apă și spumă, o autospecială de descarcerare, o ambulanță SMURD și o autospecială de primă intervenție și comandă, sprijinite de trei echipaje SAJ Ialomița.
Cinci victime, dintre care două încarcerate au fost găsite la locul tragediei. Cea mai gravă stare era a unui copil de numai trei ani, care era în stop cardio-respirator. Acesta a fost transportat de urgență la spital, însă medicii nu i-au mai putut salva viața.
Șoferii, doi tineri, de 21 și 26 de ani, ambii din comuna Borănești, nu au putut fi testați, din cauza stării în care se afla. Atât ei, cât și două pasagere, de 21, respective 34 de ani, au fost transportați la spital.
Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă și vătămare corporală din culpă.
Sursa foto: ISU Ialomița