Serviciul Județean de Ambulanță Prahova rulează, în prezent, cu 79 de ambulanțe, conform situației prezentate de conducerea SAJ, cu prilejul bilanțului activității pe anul 2019. În anul 2019, au rulat un număr de 3.420.914 km. Același document precizează, însă, că, în același timp, 53 dintre autospeciale, adică 67,08% din parcul auto, au o vechime cuprinsă între 7 și 16 ani și peste 500.000 km rulați.
Cele mai multe mașini cu vechime, 42, sunt cele tip B1/B2 (destinate intervenției de urgență și transportului medical asistat al pacienților). Cinci dintre ele sunt, însă, de tip C2, adică autospeciale destinate urgențelor medicale cu prioritate maximă.
În aceste condiții, conducerea SAJ Prahova și-a propus ca, anul acesta, să facă demersuri la Ministerul Sănătății, pentru înnoirea parcului de ambulanțe. Potrivit documentului furnizat de reprezentanții Serviciului, reglementările normative impun ca în urgență să nu se utilizeze ambulanțe mai vechi de 6 ani.