Măgureni 30 octombrie 2023
RESTAURAREA ŞI CONSOLIDAREA BISERICII “SFÂNTA TREIME” – SAT MĂGURENI, COM. MĂGURENI, JUD. PRAHOVA
Parohia Măgureni I anunță finalizarea proiectului: RESTAURAREA ŞI CONSOLIDAREA BISERICII “SFÂNTA TREIME” – SAT MĂGURENI, COM. MĂGURENI, JUD PRAHOVA, cos SMIS:116800, ca urmare a semnării contractului de finanțare nr. 3826, în data de 25.02.2019, implementat ca urmare a semnării contractului de finanțare nr. 3826, în data de 25.02.2019.
Proiectul a fost finanţat prin intermediul Programului Operațional Regional 2014-2020, Axa prioritară 5 – „Îmbunătățirea mediului urban și conservarea, protecția și valorificarea durabilă a patrimoniului cultural”, Prioritatea de investiții 5.1 – „Conservarea, protejarea, promovarea și dezvoltarea patrimoniului natural și cultural”.
Proiectul are o valoare totală de 7.063.996,50 LEI, din care: finanțarea nerambursabilă FEDR 5.884.309,10LEI, finanțarea nerambursabilă de la bugetul național 1.038.407,47 LEI, cofinanțarea beneficiarului 141.279,93 LEI și valoarea neeligibilă, inclusiv TVA, 0,00 LEI.
Perioada de implementare a Proiectului este de 88 de luni, respectiv intre data de august 2016 şi noiembrie 2023, aceasta cuprinzând şi perioada de desfășurare a activităților proiectului înainte de semnarea Contractului de finanțare, conform regulilor de eligibilitate a cheltuielilor.
Prin implementarea proiectului inițiat de Parohia Măgureni I s-a doritește îndeplinirea atât a indicatorului Priorității de investiții 5.1: creșterea numărului de obiective de patrimoniu cultural restaurate, cât și a indicatorului de proiect prevăzut în Ghidul Solicitantului: numărul de vizitatori înainte, respectiv după intervenția asupra obiectivului de patrimoniu care beneficiază de sprijin.
Obiectivul general al proiectului: Impulsionarea dezvoltării comunei Măgureni, judeţului Prahova şi a regiunea Sud Muntenia, cu accent pe creşterea importanţei turismului cultural local, ca factor stimulator al dezvoltării economiei a regiunii Sud Muntenia, respectând principiile dezvoltării durabile şi protecţiei mediului, prin activităţi de conservare şi restaurare a patrimoniului cultural şi al culturii tradiţionale romaneşti.
Obiectiv specific al proiectului: Consolidarea, restaurarea şi punerea în valoare a spaţiilor existente, în vederea desfăşurării unor funcţiuni adecvate, compatibile cu statutul de monument istoric şi în deplină concordanţă cu viaţa comunitară şi punerea în valoare a ansamblului restaurat la standarde europene.
Rezultatele proiectului: Obiectivul de patrimoniu cultural Biserica Sfântă Treime restaurat şi creşterea numărului preconizat de vizite la obiectivul de patrimoniu cultural restaurat
Programul Operațional Regional 2014-2020 este implementat la nivel național de către Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, în calitate de Autoritate de Management, iar la nivel regional de către Agenţia pentru Dezvoltare Regională Sud Muntenia, organism intermediar al programului ce monitorizează implementarea acestui proiect.
Pentru detalii suplimentare: Manager proiect – SCHIOPU ALEXANDRU– Preot Paroh; ţel: +40 745 767 209, e-mail
PAROHIA MĂGURENI I - sat Măgureni, comuna Măgureni, județul PRAHOVA tel 0745 767 209, e-mail